Quantcast
Channel: Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1942

Întâlnirea preoților greco-catolici români din diaspora europeană

$
0
0

În perioada 28 septembrie – 1 octombrie s-a desfășurat la Viena „Întâlnirea preoților greco-catolici români din diaspora europeană”. Întrunirea a avut tema: „Diaspora românească europeană. Dileme și provocări”. Participanții au fost aproape 50 de preoți din 6 țări: Italia, Spania, Germania, Irlanda, Belgia și Austria.

Preasfințitul Virgil, responsabil din partea Sinodului cu diaspora europeană, a condus lucrările, alături de pr. Ioan Pop, coordonator național pentru Italia, și pr. Buboi Gabriel, rector al Colegiului Pio Romeno din Roma. După ultima întâlnire europeană a preoților, care a avut loc la Veneția, în toamna anului 2012, a sosit rândul Vienei să găzduiască această întâlnire. Ziua de luni, 28 septembrie, a fost dedicată cazării oaspeților, după care seara fiecare din cei sosiți s-a prezentat. Ziua de marți a început cu Sfânta Liturghie arhiereasca la biserica parohiei „St. Josef ob der Laimgrube”. După micul dejun am ascultat prezentarea pr. Ioan Pop referitoare la „Identitatea eclezială a credincioșilor greco-catolici români. Dificultăți pastorale în Diaspora”. La prezentare a participat și vicarul general al Vicariatului greco-catolic din Austria, pr. Yurij Kolasa.

După-masa am vizitat primăria orașului Viena și mănăstirea Klosterneuburg. Acolo pr. Alexandru Suciu, paroh la Graz, a celebrat slujba Vecerniei alături de călugării augustinieni. Seara s-a încheiat cu masa festivă alături de abatele mănăstirii, Bernhard Hermann Backovsky, care a fost foarte fericit în compania confraților de rit bizantin. Miercuri, reprezentanții naționali au prezentat situația din fiecare țară: din Italia, Spania, Germania, Irlanda, Belgia și Austria. S-a constatat că fiecare țară se confrunta cu provocări specifice, situația credincioșilor și preoților greco-catolici fiind diferită în fiecare țară. Preasfințitul Virgil le-a mulțumit tuturor pentru munca depusă și i-a încurajat pe toți sa dea dovadă de un spirit misionar, mulțumind de asemenea părintelui Vasile Luțai, coordonatorul național pentru Austria, pentru frumoasa organizare a întâlnirii. Totodată, s-a hotărât ca următoarea întâlnire sa fie la Madrid în 2018.

pr. Ioan Iulian Hotico
via EGCO.ro

imagine

imagine

Secţiunea: General


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1942

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48