Quantcast
Channel: Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1942

Anunț: Sărbătoarea Hramului Mănăstirii Maicii Domnului din Cluj-Napoca

$
0
0

Marți, 8 septembrie 2015, la Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, Congregația Surorilor Maicii Domnului (CMD), sărbătorește Hramul Mănăstirii CMD de pe str. Romul Ladea nr. 6, Cluj-Napoca. În pregătirea acestei sărbători, considerată „începutul tuturor sărbătorilor” – fiind prima sărbătoare a anului liturgic bizantin – luni, 7 sept., în capela mănăstirii va fi o seară de rugăciune în cinstea Preasfintei Fecioare Maria, cuprinzând Slujba Vecerniei și rugăciunea Acatistului Maicii Domnului.

În ziua Sărbătorii Nașterii Maicii Domnului – Sfânta Maria Micămarți, 8 septembrie, de la ora 9.00, va avea loc pelerinajul pe jos condus de PS Florentin Crihălmeanu, Episcop eparhial de Cluj-Gherla, la care au fost invitați preoți, persoane consacrate, credincioși, cu pornire de la Catedrala „Schimbarea la Față” (B-dul Eroilor nr. 10), până la Mănăstirea Maicii Domnului (prin Piața Cipariu și Str. C-tin Brâncuși). În curtea Mănăstirii, de la ora 10.00, va fi celebrată Sfânta Liturghie Arhierească.

imagine

În Anul dedicat, în Biserica Catolică, Vieții Consacrate și cu ocazia acestei frumoase sărbători a hramului Mănăstirii ce străjuiește Cetatea Clujului, Maica Paula, Superioară generală, împreună cu Surorile CMD, invită cu drag la acest eveniment al bucuriei, pe toți cei care doresc să se încredințeze, împreună cu cei dragi ai lor, mijlocirii Maicii Sfinte și să primească în inimi lumina lină a izvorului de rugăciune, care, din acest locaș mănăstiresc, se înalță neîntrerupt spre ceruri pentru a coborî asupra tuturor haruri și binecuvântare.

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, numită în popor și Sântă Mărie mică, fixată la data de 8 septembrie, se află între Sărbătorile mari (de poruncă) consacrate Preasfintei Fecioare Maria

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este celebrată începând din sec. al V-lea, între Sinodul al treilea ecumenic din anul 431 și Sinodul al patrulea ecumenic din anul 451. Ca și sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la origine praznicul era o aniversare anuală a sfințirii unei biserici din Ierusalim închinate Sfintei Fecioare, zidită între anii 430 și 480 pe locul unde conform tradiției, era ridicată casa părinților Preasfintei Fecioare Maria. Mai apoi, treptat, ea s-a extins în întreg Orientul Creștin. Sărbătoarea are o dimensiune ecumenică în Apus, fiind introdusă de către Papa Sergiu I (687-701), sub influența Constantinopolului și aici s-a generalizat, dar mult mai târziu, în secolele IX-X (după „Liturgica Generală” a Pr. Prof. Dr. Ene Branişte).

A doua zi după Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, adică la 9 septembrie, se sărbătorește Pomenirea Sfinților Ioachim și Ana, părinții Preasfintei Fecioare Maria, cei care au devenit colaboratorii lui Dumnezeu, deoarece au adus-o la existență pe cea care este Maica Luminii, Născătoarea de Dumnezeu.

VS – DIRMM
Episcopia de Cluj-Gherla

imagine

Secţiunea: Cluj-Gherla


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1942

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48