În ultima duminică a lunii august când încă strălucește soarele cald al verii, în protopopiatul Rodna, dăruit de bunul Dumnezeu cu frumusețea munților împăduriți, s-a născut și a continuat tot mai amplu în ultimii ani tradiția cinstirii Preasfintei Fecioare Maria prin pelerinajul pe jos de la Sângeorz-Băi la Cormaia. Pr. Nicolae Jarda, protopop de Rodna, este organizatorul acestei sărbători în care, împreună cu Biserica, pare că întreaga natură cântă Maicii lui Dumnezeu „Bucură-te!”
În 30 august 2015, peste 700 de credincioși din Protopopiatul Rodna, dar și din Bistrița, Gherla, Cluj, ș.a., au venit la Sângeorz-Băi, mulți dintre ei purtând veșminte populare, semn al descendenței împărătești dintr-un neam credincios, iubitor de natură și de frumos. De dimineață, Păstorul Eparhiei de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, a fost întâmpinat de preoți și credincioși în fața bisericii „Sf. Gheorghe” din Sângeorz-Băi. Au fost de față pr. Nicolae Jarda, protopop de Rodna, preoții din protopopiatul Rodna, pr. Ioan Frișan, protopop de Bistrița, persoane consacrate din Congregația Surorilor Maicii Domnului (CMD) și din Ordinul „Sfântului Vasile cel Mare”, membre ale Reuniunii Mariane, tinerii din ASTRU care prin acest pelerinaj au încheiat un campus de mai multe zile desfășurat la Sângeorz-Băi, precum și reprezentanți ai autorităților locale cu primarul, ing. Venig Roland-Marius.
După un moment de salut, închinare și binecuvântare, Episcopul împreună cu preoții, persoanele consacrate și credincioșii, au pornit pe jos de-a lungul văii Someșului Mare, în cântece de cinstire a Preasfintei Fecioare Maria, pe firul rugăciunii Sfântului Rozariu, meditând asupra drumului vieții pământești presărat cu greutăți dar luminat și împodobit de harul prezenței lui Dumnezeu. După o oră de mers, Sfânta Liturghie Arhierească a fost celebrată într-o „adevărată grădină a Raiului”, cum a numit PS Florentin platoul înalt din curtea bisericuței „Sf. Ioan Botezătorul” din Cormaia. Răspunsurile liturgice au fost date de corul tinerilor din Sângeorz-Băi dirijat de sr. Dominica CMD.
În cuvântul de învățătură, PS Florentin a meditat pilda evanghelică a zilei – a lucrătorilor din vie (Mt 21, 33-44): „Mulțumim lui Dumnezeu care ne aduce din nou aici, împreună, în această adevărată grădină a Raiului plină de rod – rodul bogat pentru care noi nu am făcut nimic, poate doar ne-am rugat și pe care ni-l dă Dumnezeu. Este un semn al tuturor bogățiilor pe care Dumnezeu ni le oferă și noi de multe ori suntem atât de aplecați asupra noastră, asupra plăcerilor noastre, asupra căutărilor noastre încât nu avem timp nici să le admirăm și nici să-i mulțumim! Evanghelia de astăzi ne pune în față rodul nerecunoștinței lucrătorilor care nu numai că nu răspund cu bucurie Stăpânului viei, dar chiar distrug viața, bat, omoară, ucid. Avem în fața ochilor minții, prin această evanghelie, paradigma vieții noastre, nu este un text care se adresează doar celor din vremea lui Isus, ni se adresează și nouă, acelora care pierdem atâta timp din viața noastră atât de prețioasă cu multe lucruri nenecesare sau chiar distrugându-ne viața pe care El ne-a dat-o, distrugând ceea ce El a creat: pe aproapele nostru sau Creația, natura.”
„Isus spune la încheierea acestei pilde: «de aceea vă spun că Împărăția lui Dumnezeu se va lua de la voi și se va da neamului care va face roadele ei». Aici este cheia de interpretare a întregului fragment pe care l-am ascultat. Cine este de fapt Stăpânul? Este Unul Dumnezeu. Cine este de fapt via pe care El a sădit-o, a împrejmuit-o, a săpat-o, în care El a pus teasc și turn, a făcut tot ce trebuia? Este poporul Său iubit. Cine este de fapt neamul acela care nu dorește să ofere roadele? Lucrătorii suntem noi, oamenii, atunci când ne opunem lui Dumnezeu prin ceea ce numim păcat. El așteaptă rodul bun, de bună mireasmă spirituală, faptele bune, pentru a putea deveni fii ai Săi, a putea intra în familia Sa. Iată lucrarea pe care o avem în față, iată și ceasul cercetării care stă în fața fiecăruia dintre noi, momentul când ni se va cere socoteală asupra modului în care am știut să utilizăm resursa pe care o avem, timpul vieții noastre și harul lui Dumnezeu. Suntem într-adevăr liberi, am primit multe daruri, am primit tot ceea ce era necesar pentru mântuire, începând de la darul de a fi creștin prin Botez, continuând cu darul familiei, cu locul în care Dumnezeu ne-a binecuvântat cu o casă, cu cele necesare traiului. Toate sunt daruri primite gratuit de la Dumnezeu. De multe ori, în loc să privim spre chipul și spre mâna care oferă darul, rămânem alipiți doar de dar.”
„Dumnezeu ne oferă daruri pentru că vrea să înțelegem iubirea Lui față de noi. De aceea vine de multe ori în întâmpinarea noastră. Paradoxul este că în această viață, noi, oamenii, încercăm să furăm ceea ce Dumnezeu vrea să ne ofere, ca și lucrătorii viei. Probabil că stăpânul, o parte din roadele viei le-ar fi dăruit pe drept ca răsplată, celor care au lucrat, dar întâi a dorit să aibă roadele care i se cuveneau. Lucrătorii au preferat să fure cu violență ceea ce de fapt nu li se cuvenea. Și cât este de adevărat și în viața noastră, dacă stăm să ne gândim cât timp furăm de la Dumnezeu, câte obiecte, câte atașamente pe care le considerăm ale noastre, posesie proprie, câte persoane pe care știut sau neștiut le dominăm sau de care ne atașăm în mod dezordonat și le stăpânim. Să știm că toate acestea sunt de drept ale lui Dumnezeu, să știm că Dumnezeu ne-a oferit totul, chiar și libertatea de a-L refuza, a refuza darul Său, dar avem și responsabilitatea acestui refuz.”
„De aceea, iubiți credincioși, să fie această învățătură a evangheliei de astăzi un îndemn la a ști să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care le-am primit, a ști să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru iubirea pe care ne-a oferit-o prin semnul acestor daruri nenumărate pe care le-am primit. Suntem într-adevăr cu toții doritori de mai bine, căutători de fericire, cum spuneau tinerii noștri la Întâlnirea Națională a Tineretului din vară, «căutători de fericire» suntem, căci, «unde este inima voastră acolo va fi și comoara voastră», dar este și cazul să ne întrebăm unde căutăm fericirea? O căutăm cu Dumnezeu, pentru Dumnezeu, sau o căutăm în alte părți, doar pentru plăceri egoiste, personale. Cât timp din viața noastră oferim lui Dumnezeu?(…) Responsabilitatea de a lucra la mântuirea sufletului pentru a aduce rodul lui Hristos ne aparține. De aceea, să știm unde trebuie să căutăm bucuria noastră, fericirea noastră pentru a putea aduce rod.”
După cuvântul de învățătură, s-a făcut rugăciune pentru odihna sufletului părintelui Matei Boilă, Prelat Papal, trecut la Domnul joi, 27 august 2015, și care în aceeași zi a Pelerinajului la Cormaia, își încheia pelerinajul pământesc și era condus pe ultimul drum la Cluj-Napoca. La finalul Sfintei Jertfe Liturgice, s-au făcut rugăciunile rânduite și PS Florentin a dat binecuvântarea pentru dobândirea indulgenței plenare.
În continuare, pr. Nicolae Jarda, protopop de Rodna, a rostit un cuvânt de mulțumire și îndemn: „Ne-am rugat împreună ca frați și surori care au un singur Tată în Ceruri căruia îi aduc preamărire și laudă. Să asculte Domnul rugăciunea noastră și să ne împlinească toate cererile spre mântuire. Fiecare dintre noi să ducem acasă binecuvântarea Domnului și cuvântul de învățătură primit și să spunem și altora cât de bun este Domnul. Și la anul vă așteptăm să veniți împreună cu cei dragi. Tuturor vă spunem pentru zilele ce urmează până la Hramul următor, îndemnul Sfântului Petru care zice: «Mai presus de toate să aveți dragoste fierbinte unii pentru alții, căci dragostea acoperă o mulțime de păcate». Mulțumim Bunului Dumnezeu care și în acest an ne-a adunat la ceas de rugăciune, vă mulțumim Preasfințite Părinte Episcop Florentin că și acum ne-ați făcut mare bucurie venind în mijlocul nostru.”
„Mulțumim preoților și credincioșilor prezenți – preoților din Bistrița, Cluj-Napoca, din parohiile Tihău, Runcu Salvei, Salva, Telciu, Năsăud, Feldru, Feldru-Valea Secerului, Leșu, Maieru, Rodna, Șanț și Ilva Mare, Recele”. Părintele a mulțumit celor care au contribuit la sărbătoare, Surorilor Dominica și Ștefania CMD care „de mulți ani lucrează împreună cu noi în cateheza copiilor și a tinerilor în Parohia din Sângeorz, tinerilor din ASTRU care împreună cu surorile au ținut campus, Surorilor Baziliene prezente în număr frumos, seminariștilor teologi și tuturor pelerinilor”. Părintele a făcut și invitația la masa pregătită pentru toți cei prezenți, pentru ca bucuria sărbătorii să nu fie umbrită de foame și sete, ci toți să plece acasă întăriți sufletește și trupește, cu înnoită bucurie a credinței cu nou avânt în viața spirituală.
PS Florentin a încheiat, mulțumind pr. protopop Nicolae pentru invitația pe care i-a adresat-o și pentru însoțirea în vizitele pastorale din aceste ultime zile ale lunii august. În semn de apreciere, i-a fost oferită pr. Nicolae o icoană cu chipul lui Hristos, pentru a fi cu adevărat un alt Hristos, „cum dorim să fie toți preoții noștri. Vă invit să vă rugați pentru toți preoții noștri, pentru familiile preoților, mai ales pentru cei care sunt în dificultate, ca să poată fi cu adevărat un alter Cristus, un alt Hristos pe pământ. Oferim cu bucurie Părintelui Protopop acest semn al dragostei fraterne și pentru păstorirea pe care o face aici, dar și pentru comuniunea în iubire pe care o realizează între preoții din acest protopopiat” – a spus Păstorul Eparhiei de Cluj-Gherla, oferindu-i părintelui Nicolae, împreună cu icoana, un potir și o patenă care vor rămâne în bisericuța din Cormaia, ca dar din partea credincioșilor catolici din Olanda.
Alăturându-se tuturor mulțumirilor aduse, PS Florentin a spus: „vă invit să rămânem uniți și pentru celelalte momente de pelerinaj, dar nu uitați că avem o datorie de suflet rămasă peste timp, care este Nicula! Vă invit să veniți la pelerinajul de la Nicula, profit de această ocazie pentru a preciza: toate bisericile care au hramul Adormirii Maicii Domnului îl vor celebra, de acum înainte, în ziua de 16 august. În 15 august vă invit pe toți la Nicula! Acolo este locul nostru, acolo ne-a invitat Cardinalul martir și mărturisitor al credinței, Iuliu Hossu, acolo trebuie să ne regăsim împreună, an de an!” PS Florentin a invitat, în încheiere, la un moment de reculegere și de rugăciune în liniște, „pentru că, la ora 13.00, va fi Ceremonialul Înmormântării părintelui și fratelui nostru Matei Boilă, Prelat Papal și Senator, un apărător al drepturilor Bisericii Greco-Catolice, care la 38 de ani de preoție a răspuns ultimei chemări a lui Dumnezeu după o viață închinată lui Dumnezeu, cu 10 ani de detenție. A cunoscut Canalul, a cunoscut Jilava și acolo l-a cunoscut, spre sfințire, pe Fericitul Monsenior Vladimir Ghika, care l-a condus pe drumul preoției și apoi întreaga viață și-a închinat-o lui Dumnezeu. Odihna veșnică dă-i-o lui, Doamne și lumina cea fără de sfârșit să îi strălucească lui, să se odihnească în pace din mila lui Dumnezeu. Amin!”
În aceeași după-amiază, PS Florentin a vizitat și parohia Șanț, unde a fost oficiată Slujba Vecerniei. Ierarhul de Cluj-Gherla a fost întâmpinat cu multă bucurie de pr. paroh Augustin Flămând, Ioan Szabo, primarul comunei Șanț, și credincioșii acestei parohii care, împreună, pe lângă edificarea sufletească prin participarea la viața Bisericii, împlinesc și o dificilă dar semnificativă lucrare de construcție – noua lor biserică este ridicată în roșu, programul liturgic desfășurându-se deja într-o capelă de la demisolul clădirii.
Secţiunea: Cluj-Gherla