Jurnalista Ramona Băluțescu și-a lansat cartea „Inimă, transplant, donare – abordare jurnalistică”, volum ce cuprinde articole scrise pe parcursul a cinci ani, perioada în care autoarea a participat la mai multe intervenții de transplant.
Evenimentul a avut loc la Libraria Gutenberg din Oradea, cu ocazia celei de a XXII-a Zile Mondiale a Bolnavului și a fost deschis printr-o expoziție de fotografie, material realizat în timpul mai multor intervenții chirurgicale la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara și la Institutul Clinic Fundeni.
Cei care au vorbit despre cartea Ramonei au fost Episopul Greco-Catolic Virgil Bercea, Episopul Romano-Catolic László Böcskei, directorul revistei Familia – Ioan Moldovan, Protopopul Greco-Catolic de Oradea – Gavril Buboi, coordonatorul de transplant pe Jud. Bihor – dr. Carmen Pantiș precum și autoarea. La eveniment au mai fost prezenți și numeroși ziariști și prieteni ai acesteia.
În cadrul prezentării sale, PS Virgil Bercea a declarat că ceea ce a făcut Ramona Băluțescu prin aceste articole publicate de a lungul timpului și acum legate într-o carte ”Este un omagiu, adus vieții, adus morții și Învierii Domnului.” Mai departe episcopul greco-catolic a prezentat poziția Bisericii Catolice în ceea ce privește donarea de organe, citându-l pe Fericitul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea care a spus: „a dona ceva din tine pentru celalalt, este cel mai frumos lucru pe care poți să îl faci pentru celalalt.” Protopopul Gavril Buboi a ținut să precizeze că în aceste cazuri de transplant există și limite, subliniind libertatea de a decide a posibilului donator.
Jurnalista timișoreana speră ca prin intermediul acestei cărți să regăsească înțelegerea oamenilor și deschiderea lor pentru a mai da o șansă unor vieți pierdute. “Medicina din Timișoara și Oradea a dat, în timp, câteva lecții. Oradea e cel mai eficient loc din țară în ce privește prelevarea de organe, și asta datorită unui coordonator de transplant extraordinar, Carmen Pantiș. Timișoara îi urmează, și de aici plecând multe organe spre mai binele celor cu probleme care necesită un transplant. Tot în Timișoara este și Institutul de Boli Cardiovasculare, la care au fost realizate o parte din pozele de la operații prezentate în expoziție, care oferă proceduri de un înalt profesionalism, unele încă unice în țară. Dincolo de aceste lucruri, de lansarea acestei cărți, eu cred că trebuie să lăsăm la o parte poveștile și să facem ceva concret. Putem începe cu Nora Chifor, o tânără cu leucemie, care are nevoie de găsirea unui donator compatibil. Este foarte simplu de făcut un test pentru un posibil transplant de măduvă” a mai spus Ramona Băluțescu.
Volumul lansat de Ramona Băluțescu „Inimă, transplant, donare – abordare jurnalistică”, poate fi achiziționat de la Librăria Gutenberg din Oradea, Str. Ep. Mihai Pavel nr.4.
Iurie Boico
Via EGCO.RO
Secţiunea: Oradea