Sâmbătă, 15 februarie 2014, în Aula Magna a Seminarului Sfinții Trei Ierarhi “Vasile, Grigore și Ioan” din Oradea, a avut loc Adunarea Eparhială – întâlnirea anuală a tuturor preoților și a responsabilor asociațiilor și a instituțiilor de pe teritoriul Eparhiei de Oradea cu Preasfințitul Virgil Bercea, ierarhul eparhiei.
Evenimentul, a început la orele 10.00 cu o rugăciune pentru sufletul părintelui Zorel Miclăuș, fost protopop de Marghita, trecut la cele veșnice de puțin timp după care Pr. Nicolae Bodea a ținut o meditație despre Sacramentul Spovezii.
A urmat apoi o dare de seamă despre activitățile asociațiilor și a instituțiilor făcută de către responsabilii acestora, astfel: D-na Otilia Bălaș a vorbit despre Reuniunea Mariană din Eparhia de Oradea care anul acesta și-a celebrat centenarul de la înființare; dl. Andrei Cristea, director al Liceului Greco-Catolic “Iuliu Maniu” din Oradea a făcut o dare de seamă despre activitățile liceului din anul care a trecut; Pr. Antoniu Chifor, rector al Seminarului Sfinții Trei Ierarhi “Vasile, Grigore și Ioan” a subliniat importanța cultivării vocațiilor la preoție, făcând de asemenea o dare de seamă despe activitățile seminarului din ultimul an; Pr. Paul Popa a vorbit despre activitățile Biroului Pastoral, al cărui responsabil este, Pr. Mircea Boța a făcut o dare de seamă despre Fondul Forestier de care se ocupă în calitate de inspector, iar Pr. Olimpiu Todorean a vorbit despre activitățile Asociației Caritas Eparhial Oradea. Ulterior s-au mai discutat anumite chestiuni de ordin intern.
Întâlnirea tuturor preoților și a responsabililor asociațiilor și înstituțiilor din Eparhia de Oradea cu PS Virgil reprezintă un moment de comuniune, împărtășire și frățietate care oferă din ce în ce mai multe roade!
La finalul întâlnirii a avut loc o agapă fraternă pregătită de doamnele din Reuniunea Mariană.
Biroul eparhial de presă
Via EGCO.RO
Secţiunea: Oradea