În perioada 9-16 august 2013 a avut loc în Italia a V-a ediţie a campusului ecumenic de la Loreto. Activităţile campusului s-au desfăşurat la Centrul Ioan Paul al II-lea, unde delegaţii din România, Italia, Suedia, Anglia şi Danemarca au împărtăşit timp de 6 zile gânduri şi credinţe din viaţa lor spirituală. Tinerii prezenţi la Loreto, aparţinând diferitor confesiuni (romano-catolici, greco-catolici, anglicani, ortodocşi, luterani) au învăţat împreună despre linişte, fraternitate, umanitate.
La iniţiativa PS Virgil Bercea şi a Biroului Pastoral din Oradea, s-a oferit şansa, începând cu acest an, ca fiecare Dieceză şi Eparhie din România să fie reprezentată la Loreto de câte un grup de tineri. Astfel, Arhidieceza de Alba Iulia şi Făgăraş a fost la Loreto prin prezenţa unui tânăr, Eparhiile de Cluj, Maramureş, Lugoj şi Dieceza de Iaşi au fost reprezentate fiecare de două persoane, iar Eparhia de Oradea de cinci tineri. Împreună, după ce a avut loc la Oradea, la Seminarul Greco-catolic, o primă întâlnire a reprezentanţilor comunităţilor catolice din ţară, sub coordonarea părintelui Paul Popa, au pornit plini de entuziasm şi emoţie spre locul ce avea să le fie casă timp de o săptămână.
Conferinţele care deschideau programul fiecărei zile au fost ţinute, pe rând, de fiecare confesiune prezentă la Loreto. S-au aprofundat subiecte precum necesitatea cunoaşterii propriei persoane pentru a-l găsi pe Dumnezeu, liniştea ca moment de comuniune cu Sfânta Treime (delegaţia luterană), s-a pus în evidenţă atitudinea omului faţă de greşeli (parabola fiului risipitor – delegaţia ortodoxă), raportarea la celălalt şi atitudinea creştinilor faţă de nevoile aproapelui (parabola samariteanului milostiv – delegaţia greco-catolică), dar şi condiţiile unei recolte bune a vieţii noastre ca şi fii au lui Dumnezeu şi fraţi cu Cristos (parabola semănătorului – delegaţia romano-catolică). Tinerii participanţi au avut şansa să îşi exprime credinţele, părerile, atitudinea şi relaţia lor cu Dumnezeu atât în cadrul conferinţelor, cât mai ales în cadrul restrâns al grupurilor de discuţii, care le precedau.
“Pentru mine, participarea la campusul din Loreto a fost o experienţă deosebită deoarece m-am apropiat mai mult de Dumnezeu, am învăţat multe moduri noi de a mă ruga, am avut ocazia să vorbesc şi să împărtăşesc experienţe cu oameni din alte confesiuni. Am cunoscut oameni deosebiţi”, ne mărturisea Ovidiu (Oradea). Într-adevăr, tinerii de acolo s-au prezentat cu sufletul şi braţele deschise la toate lucrurile noi care le-au ieşit în cale. Dezbaterile din cadrul grupurilor au fost întotdeauna de calitate, bine argumentate şi avându-l fără excepţie în centru pe Dumnezeu, care, indiferent de confesiunea fiecăruia, e Cel care ne aduce împreună.
Însă nu numai conferinţele şi discuţiile în cadru restrâns au constituit activităţile campusului. Deplasarea până în localitatea San Severino, în parohia San Severino Vescovo, unde părintele Antonio ne-a vorbit atât de frumos despre ce înseamnă comunitatea catolică de acolo pentru el şi pentru Dumnezeu a fost o adevărată oază de credinţă. Astfel, am aflat că bisericuţa unde oamenii vin cu atâta nevoie de a-l întâlni pe Dumnezeu a fost construită pe ruinele unei foste fabrici de ţigări. “E locul cel mai urât, dar cu cei mai frumoşi oameni” ne spunea părintele Antonio, cu sclipiri în ochi. Comunitatea din San Severino s-a dovedit a fi o gazdă deosebită, tinerii au pregătit un moment de animare iar apoi, în cadrul turului oraşului, primarul a ţinut să ne întâlnească şi să îşi manifeste aprecierea pentru credinţa care îşi are rădăcinile în sufletul fiecăruia dintre noi.
În localitate există şi o mănăstire de clauzură, mănăstirea Santa Chiara, tăinuind între zidurile ei viaţa a 23 de surori care au avut curajul de a spune Daîntru totul chemării lui Dumnezeu. A fost o mare onoare pentru noi să putem învăţa din experienţa acestor surori, care au răspuns tuturor curiozităţilor noastre şi care, mai presus decât orice, ne-au învăţat atât de frumos cât de important este să oferim Cuvântului lui Dumnezeu timp şi spaţiu în viaţa noastră de credinţă şi de creştere spirituală. Prin momentul de linişte de care am dispus acolo, la mănăstire, am simţit cu toţii că şi cea mai adâncă singurătate este locuită de Dumnezeu. Am pornit astfel spre Centrul Ioan Paul al II-lea cu vorbele surorilor adânc înrădăcinate în suflet: “Deveniţi şi voi o Evanghelie pentru cei din jurul vostru!”
Şi vizita la Sanctuarul din Loreto a fost încărcată de profunzime. Am păşit împreună între zidurile casei Sfintei Fecioare Maria din Nazaret, ziduri care stau încă în picioare în Santa Casa din Loreto. Ne-am rugat acolo împreună cu Episcopul comunităţii şi ne-am înălţat sufletele la Dumnezeu prin concertul de muzică creştină din faţa sanctuarului.
Printre toate momentele de spiritualitate, în care am crescut cu toţii la Loreto, s-au strecurat şi momente de voie bună. Plimbările pe plaja Mării Adriatice, chitara şi toate cântecele pe care parcă le fredonam împreună dintotdeauna, seara de talente şi de prezentare a activităţii desfăşurate în cadrul workshop-urilor au dovedit încă o dată că ceea ce desparte creştinii nu sunt convingerile sau stilurile de a trăi, ci numai nişte nume ale unor confesiuni care uneori de împiedică să vedem că, în Dumnezeu, avem cu toţii aceleaşi valori şi idealuri.
“Este prima dată pentru mine când particip la o astfel de întâlnire ecumenică, însă nu acesta este motivul pentru care a fost într-atât de marcantă. De fapt, totul a fost deosebit. Îmbrăţişarea caldă la sosire din partea gazdei, a sorei Cecilia, peisajul şi împrejurimile de nedescris, liniştea şi calmul ce îndemnau spre meditaţie, diversitatea confesiunilor ce scotea în relief o mare familie creştină şi toate învăţăturile cu care m-am întors acasă. Dar cel mai important este pasul pe care l-am făcut spre Dumnezeu, o apropiere datorată acestei întâlniri de la Loreto” – Lucian (Cluj-Napoca). Probabil că toţi ascundem undeva în suflet această schimbare simţită acolo, în mijlocul unei familii care, la aceeaşi masă, pe aceeaşi plajă, în aceeaşi capelă, nu mai eram catolici, anglicani, ortodocşi, români, suedezi, ci doar fii ai lui Dumnezeu, un Tată al tuturor.
Spiritul de la Loreto nu îl poţi înţelege decât după ce l-ai simţit. În acest sens, la Londra, în luna octombrie, va avea loc întâlnirea pregătitoare a campusului ecumenic din 2014. Sperăm ca la anul să răspundem în număr mai mare acestei iniţiative, pentru ca tot mai mulţi să înţelegem cât de important şi de necesar este ca noi, în calitate de creştini, să păstrăm unitatea pe care Dumnezeu ne-a învăţat-o.
Să ne (re)vedem cu drag în 2014!
Raluca Cocuţ
Secţiunea: Oradea