Dragi părinţi parohi,
Dragi familii din Eparhia de Oradea,
Soţii creştini sunt chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, un dar preţios al bisericii particulare, iar familia, mica biserică, este chemată să manifeste şi să ducă la fiecare om mântuirea în propriul ambient de viaţă.
În acest sens, vă invităm la ÎNTÂLNIREA EPARHIALĂ A FAMILIILOR, cu tema „I-a iubit până la sfârşit” (In. 13,1), care va avea loc în acest an la CATEDRALA SF. NICOLAE DIN ORADEA, duminică, 19 martie 2017, după următorul program:
09.30 – primirea familiilor (la Liceul greco-catolic)
09.50 – procesiune
10.00 – Sf. Liturghie Arhierească
11.30 – reflecţie – (sala festivă a Liceului)
13.00 – agapă fraternă
14.00 – dialog cu Preasfinţitul Episcop Virgil BERCEA
15.00 – rugăciune de încheiere
Dorim ca această întâlnire să fie prilej de comuniune şi de rugăciune şi totodată ocazie de a redescoperi valorile spirituale ale familiei. Cerem de la Domnul pentru familiile creştine harul de a menţine privirea mereu îndreptată spre Sf. Treime pentru a trăi cu credinţă harul Sf. Taine a Căsătoriei şi de a contempla „Taina aceasta mare” care face din soţii creştini semnul şi întruparea legăturii care uneşte pe Cristos-Mirele cu Biserica-Mireasă.
Binecuvântarea Domnului să coboare peste toate familiile creştine din Eparhia de Oradea!
Informaţii şi înscrieri la responsabilii întâlnirii,
pr. Mihai Tegzeş (email: mtegzes@yahoo.it) şi
Pr. Mihai Vătămănelu (email: vatamanelumihai@yahoo.it)
Biroul Pastoral Eparhial pentru Laici Oradea
Departamentul Familii
† Virgil BERCEA
Episcop
via EGCO.ro
Secţiunea: Oradea