Quantcast
Channel: Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
Viewing all 1942 articles
Browse latest View live

Cuvântul Preafericitului Cardinal Lucian la înmormântarea mamei Preasfinţitului Virgil Bercea

$
0
0

Azi, 12 martie 2014, a avut loc în localitatea Habic, jud. Mureş, înmormântarea doamnei Lucreţia Bercea, mama Preasfinţitului Virgil Bercea, trecută la Domnul în ziua de 10 martie 2014.

Slujba înmormântării a fost oficiată de Preafericirea Sa Cardinalul Lucian împreună cu Preasfinția Sa Alexandru, Episcopul Eparhiei de Lugoj, Preasfinția Sa Florentin, Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla, Preasfinţia Sa Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, însoțiți de un sobor de peste 100 de preoți.

În cele de mai jos vă punem la dispoziție cuvântul Preafericitului Cardinal Lucian adresat familiei îndoliate:

Preasfinția Voastră,
îndoliată familie,

Domine, iube me ad te venire. Doamne, porunceşte-mi să vin la Tine.

Este dorul nostru cel mai profund, este gândul nostru cel mai adânc, chiar dacă ne dăm seama sau nu de acest lucru: cheamă-mă, Doamne, la Tine. Așa a făcut Sf. Apostol Petru, spunându-I Mântuitorului în mijlocul valurilor: „Doamne, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape!”  (Mt 14, 28). Așa a făcut Cardinalul de fericită pomenire Alexandru Todea, când după jertfa trupului său în temnițele comuniste, a continuat să se jertfească, ca o adevărată Euharistie vie consumată de iubire, pe  patul de suferință, însoțit fiind de toți cei dragi, și în primul rând de serva lui Dumnezeu Lucreția, împreună cu care, acum, contemplă chipul cel nemuritor al lui Dumnezeu.

Cu adevărat, la asfințitul vieții noastre, ne dorim doar atât, precum s-a rugat Papa cel Sfânt Ioan Paul al II-lea: Lăsați-mă să merg la casa Tatălui. 
Astăzi ca şi ieri, şi astăzi ca şi mâine, şi ca în vremea ucenicilor, Mântuitorul Isus ne porunceşte să mergem la El umblând pe ape, pe deasupra valurilor, trecând prin furtuni, prin vânturi puternice, învingând ispitele, dar şi pe ispititorul. Și această poruncă, această chemare, este Evanghelie: este Vestea cea Bună, este Vestea cea mai Bună pe care Isus ne-ar putea-o adresa: Vino la Mine.

Ai înțeles bine acest lucru, iubită soră întru Cristos Lucreția, atunci când asupra ta și asupra familiei tale s-au ridicat valurile vrăjmașilor. Ai auzit glasul Domnului, și ai strigat către El: „Doamne, porunceşte-mi să vin la Tine chiar dacă apele îmi sunt potrivnice!”. Ai înțeles să lupți lupta cea bună, să păstrezi și să transmiți credința neștirbită copiilor, familiei, cunoscuților, insa in mod cu totul special preaiubitului fiu Virgil, intru care credinta a dat nastere unei flori cu totul aparte.
Ai înțeles că este tezaurul nostru cel mai de preț, singurul odor pe care îl vom duce cu noi, prin faptele noastre, la Judecata cea Înfricoșătoare. Și pentru care primim Cununa cea dătătoare de viață.
Ce fericire este ca, după lungul drum pe valurile furioase ale mării vieții acesteia, sa ajungem pe cereasca „mare de cristal” (Apoc. 15, 2). Întinderea ei netedă, curată, nu se va mai întuneca de chipul nostru, umbra păcatului nu se va mai așterne pe apele ei, fiindcă acolo vom gusta viața cea fără de sfârșit.

Astăzi, surorii noastre Lucreția, și nouă tuturor, ne spune Isus Cel Înviat: Eu sunt, nu vă temeți. Și ne cheamă la a fi încrezători, ne cheamă la speranță. Cristos este Poarta prin care, dacă va intra cineva se va mântui (cfr. In 10, 9). De la speranţă,  Mântuitorul ne conduce prin Crucea Lui la mântuire: „prin speranţă ne-am mântuit“ (Rom. 8, 24), fiindcă „oricine şi-a pus în El speranţa, acesta se curăţeşte pe sine, aşa cum Acela curat este“ (1In 3, 3).

Cu inima întărită întru speranța Învierii, Vă asiguram de toata apropierea sufletească, precum și de unirea în rugăciune în aceste dificile momente.

+ Lucian Cardinal Mureşan
Arhiepiscop Major

Secţiunea: Alba Iulia şi Făgăraş


Campionat de fotbal eparhial, ediţia a III-a

$
0
0

Centrul pentru Pastoraţia Tineretului din Eparhia de Lugoj și Parohia Greco – Catolică Parța a organizat la Parţa, jud. Timiş, în ziua de 8 martie 2014 a treia ediţie a campionatului de fotbal pentru tineret la nivel eparhial. Scopul acestui campionat a fost pe lângă o mai bună cunoaștere reciprocă a tinerilor din eparhia de Lugoj şi formarea unui spirit de competitivitate şi comuniune prin intermediul sportului.

Au participat 9 echipe din parohiile Eparhiei de Lugoj (Cărpiniş, Ohaba-Forgaci, Lugoj III, Ramna, Budinţ, Cugir, Parţa, Sintea Mare şi Liebling). Echipele au fost formate din 6 jucători (un portar şi 5 jucători de câmp).

Competiţia a încercat să pună în valoare respectul pentru cel de lângă noi, ceea ce în sport este cunoscut şi sub denumirea de fairplay. În acest sens s-au acordat diplome pentru cea mai fairplay echipă, cea a parohiei Lugoj, pentru jucătorul care a înscris cele mai multe goluri: Sima Claudiu( 9 goluri) de la parohia Cărpiniș, pentru cel mai bun jucător al turneului Trandafir Cristian, de la parohia Ohaba Forgaci, pentru cel mai bun portar Pr. Ovidiu Neiconi, pentru echipa fairplay Lugoj şi de-asemenea arbitrilor.

Echipele care au participat la această a treia ediţie a campionatului eparhial, au posibilitatea de a se înscrie la Campionatul Naţional Catolic inter-diecezan, ajuns la a XII-a care va avea loc la Sinaia în perioada 22-25 mai 2014, competiţie la care participă toate diecezele şi eparhiile catolice din România.

Echipele au fost împărțite în 3 grupe a câte 3 echipe, jucând fiecare cu fiecare, iar câștigătoarele grupelor s-au calificat în faza finală. Cele 3 echipe câștigătoare de grupă au fost: Cărpiniș, Ohaba – Forgaci și Ramna.

În faza superioară a competiției s-a jucat în sistem fiecare cu fiecare, consemnându-se următoarele rezultate:

CĂRPINIȘ – OHABA FORGACI 2-2
CĂRPINIȘ – RAMNA 5-1
OHABA FORGACI – RAMNA 5-2.

Echipa din Cărpiniș a câștigat competiția având 1 gol în plus la golaveraj față de ocupanta locului II, Ohaba Forgaci. Pe locul III s-a clasat echipa parohiei din Ramna.

Aducem mulţumiri Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj: P.S. Alexandru Mesian şi Mons. Angelo-Narcis Pop; Primăriei Municipiului Parţa pentru sprijinul financiar şi buna colaborare, d-lui primar – Mihai Petricaș, pr. Ioan Dunca – viceprimar şi dl. Daniel Drăgan directorul Școlii Gimnaziale Parța.

Sportul a fost, este şi va fi întotdeauna un bun remediu pentru sănătatea trupească dar şi pentru relaxare. Sf. Pavel spune: „trupul vostru este templu al Spiritului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu”. (1 Cor. 6, 19). Se ştie faptul că sportul ajută să ne menţinem sănătoşi fizic şi mental pe măsură ce îmbătrânim. O viaţă în care lipsesc activităţile sportive este mai scurtă şi presărată de expuneri la diferite boli … „Mens sana in corpore sano”.

Pr. Ovidiu Neiconi
Responsabil cu Pastoraţia Tineretului din Eparhia de Lugoj

Mai multe fotografii se găsesc AICI.

Secţiunea: Lugoj

Moaştele Fericitului Vladimir Ghika au sosit în Eparhia de Cluj-Gherla

$
0
0

Joi, 13 martie 2014, moaştele Fericitului Vladimir Ghika au ajuns la Cluj-Napoca. Relicva, un fragment din centura pelviană, a fost adusă de la Vicariatul greco-catolic din Bucureşti, de către pr. Dan, superiorul Comunităţii călugărilor Congregaţiei “Sf. Ioan Evanghelistul”, care şi-a propus să poarte şi să protejeze preţioasa raclă, astfel încât şi credincioşii din Transilvania să se poată bucura de harurile pe care Dumnezeu le revarsă prin mijlocirea Fericitului Ghika.

imagine

După un prim popas la sediul Episcopiei de Cluj-Gherla, racla a fost depusă la Catedrala “Schimbarea la Faţă”, unde, fiind zi de joi, după Sf. Liturghie de la ora 18.00, s-a desfăşurat programul săptămânal de rugăciune coordonat de pr. Anton Crişan şi Grupul de Adoraţie Euharistică “Triumful Inimii Neprihănite”: rugăciunea Rozariului – Misterele de Lumină fiind precedate de scurte meditaţii ale pr. Dan, şi ora de Adoraţie în faţa Sfântului Sacrament ce păstrează prezenţa reală a Mântuitorului în mijlocul nostru.

De-a lungul serii, multe persoane s-au perindat prin faţa moaştelor Fericitului Vladimir, petrecând câteva momente cu cel care, preot fiind, însoţea cu rugăciunea şi îndruma spiritual pe oricine îi cerea sfat şi sprijin, cu mult har şi lumină de la Dumnezeu. Acum o face din nou, poate cu mai mult har şi mai multă lumină, pentru că însuşi se află cu totul cufundat în aceeaşi lumină pe care a răspândit-o, în timpul vieţii sale, pe multe meridiane ale pământului.

imagine

La final, salutând prezenţa spirituală a Fericitului Vladimir Ghika prin moaştele sale şi prezenţa însoţitorului raclei, pr. Dan, Episcopul eparhial de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, a evocat în câteva cuvinte personalitatea complexă a Mons. Ghika, cel ce este acum venerat ca fericit al Bisericii Catolice. Preasfinţia Sa l-a caracterizat ca pe “un om cu o intuiţie şi o înţelepciune deosebită şi cu o memorie extraordinară, care, între altele, cunoştea cca. 20 de limbi şi era capabil să îşi amintească dispunerea textelor pe paginile cărţilor. Era, de asemenea, capabil ca, mergând pe stradă, să îşi schimbe brusc direcţia, pentru a se îndrepta spre persoana care avea nevoie de el.”

PS Florentin a invitat la lectura cugetărilor Mons. Ghika, ce sunt publicate în câteva volume şi a lăsat celor prezenţi, spre meditare, unul dintre aceste gânduri: “Dacă îl cauţi pe Dumnezeu înseamnă că Dumnezeu te-a căutat; şi nu te mira dacă El – fiind Dumnezeu – te găseşte înainte ca tu să îl fi găsit”. (Vladimir Ghika, Gânduri pentru zilele ce vin, cap. Gânduri 76, 181), spunând în încheiere: “dacă suntem astăzi în această Catedrală, suntem pentru că l-am găsit pe Acela care ne caută şi dorim să rămânem alături de El şi alături de aceia pe care El i-a binecuvântat cu harurile Sale şi dintre care se află aici această relicvă a Fericitului Vladimir Ghika”.

imagine

Pelerinajul cu moaştele Fericitului Vladimir Ghika va continua, până în 24 martie, în mai multe parohii din Eparhia de Cluj-Gherla, după următorul program:

Vineri, 14 marie– biserica “Sf. Gheorghe” din Sângeorz-Băi
Duminică, 16 martie– biserica “Sf. Anton de Padova”, Maieru
Luni, 17 martie– biserica “Bunavestire”, Bistriţa
Marţi, 18 martie– catedrala în construcţie a “Martirilor şi Mărturisitorilor Secolului XX”, Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca
Miercuri, 19 martie– biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, Beclean
Joi, 20 martie– biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, Dej
Vineri, 21 martie– capela “Sfântul Iosif”, Gherla
Sâmbătă, 22 martie– Catedrala “Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca
Luni, 24 martie, ora 11.00 – plecarea moaştelor spre Bucureşti

RUGĂCIUNE

prin mijlocirea Fericitului Vladimir Ghika
Dumnezeule atotputernic şi veşnic,
care i-ai dat fericitului Vladimir, preot şi martir,
puterea să mărturisească prezenţa vie a iubirii tale
chiar şi în timpul persecuţiei,
prin mijlocirea şi exemplul său
dăruieşte-ne harul de a te iubi mai mult
şi de a-l iubi pe aproapele nostru cu iubirea ta,
ca să perseverăm în slujirea ta,
în comuniunea credinţei apostolice.
Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tău,
care, fiind Dumnezeu,
împreună cu tine vieţuieşte şi domneşte,
în unire cu Spiritul Sfânt,
în toţi vecii vecilor.
Tatăl Nostru…
Bucură-te Marie…
Mărire Tatălui…

Date biografice ale Fericitului Vladimir Ghika: aici

V.S.- DIRMM

Secţiunea: Cluj-Gherla

Foto: Instalarea noului protopop de Reşiţa

$
0
0

Instalarea noului protopop de Reşiţa (34 fotografii)
16 martie 2014, Resita
În duminica a II a din Postul Paştelui a avut loc în parohia Reşita II, cu hramul „Sfânta Fecioară Maria de la Fatima”, instalarea noului Protopop greco-catolic al Resitei în persoana rvs. pr. Tutas Nicolae. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Mons. Angelo Narcis Pop, având alături pe pr. Alexandru Plostinaru - Vicar Judecătoresc al Episcopiei de Lugoj şi paroh la Peciu Nou, pr. Tutas Nicolae - noul protopop, pr. Timiş Gavrilă - paroh Vermeş, pr. Costinar Viorel - paroh Târnova, pr. Chindris Vasile - paroh Ramna, pr. Bendariu Aurel - paroh Doman, pr. Laurenţiu Corneliu - preot pensionar, pr. Cosma Aurel - preot pensionar. Din partea Bisericii Romano-Catolice a participat pr. Arhidiacon Pal Iosif Csaba - Paroh la biserica „Maria Zăpezii”. Foto: Raimondo-Mario Rupp.

Albumul poate fi vazut doar online.

Secţiunea: Lugoj

Prezentare de carte la Sânicolau Mare

$
0
0

În duminica a II-a din postul mare, P.On. Pr. Marius Pîrvu, consilier eparhial şi protopop de Sânnicolau Mare împreună cu teol. dr. Sergiu Soica le-a prezentat credincioşilor cartea „Martiri şi Mărturisitori sub regimul comunist. Eparhia Greco-Catolică de Lugoj”. Au fost menţionate următoarele: Urmare a Decretului de desfiinţare a Bisericii Greco-Catolice 59 clerici greco-catolici (27,96%) din cei 211 preoţi ai Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj identificaţi, au devenit preoţi ai Bisericii Ortodoxe, 152 preoţi (în proporţie de 72,03%), au protestat împotriva trecerii la Biserica Ortodoxă, 46 de preoţi au ajuns în penitenciarele comuniste (deci 21,80%), iar 106 preoţi s-au opus „unificării religioase”, prin diferite forme (adică 50,23%). Astfel în această perioadă a anilor 1948-1965 au fost identificaţi 46 de clerici greco-catolici din Banat care au trecut prin închisorile comuniste. Pe lângă locurile cunoscute de detenţie, alte locuri pentru clerul Episcopiei Lugojene, mai puţin cunoscute, au fost lagărele de muncă. Prin aceste lagăre regimul comunist, a urmărit izolarea persoanelor care se opuneau regimului şi societăţii comuniste. „Avantajele” lagărelor erau diverse: pedepsirea, reeducarea, exterminarea persoanelor ce opuneau rezistenţă, terorizarea populaţiei, dar şi obţinerea unei forţe de muncă gratuite.

În încheiere a fost prezentat mesajul de încurajare a Papei Pius al XII-lea din 27 martie 1952, din Scrisoarea Apostolică „Veritatem Facientes” adresată către „venerabilii fraţi şi iubiţii fii episcopi, către cler şi către poporul român”. Sanctitatea Sa descrie realitatea dureroasă a Bisericii în primii ani ai comunismului din România: „[…] Mai ştim apoi că Biserica Greco-Catolică, atât de înfloritoare între voi prin numărul credincioşilor şi prin virtuţile ei, este considerată de lege ca fiind dispărută, iar sfintele lăcaşuri şi instituţiile ei au fost destinate altor scopuri, ca şi cum acest lucru ar corespunde dorinţelor şi aspiraţiilor credincioşilor înşişi; numeroase comunităţi călugăreşti, de bărbaţi şi de femei, au fost risipite, iar şcolile în care tinerii, sub îndrumarea acestor călugări, îşi deschideau mintea spre lumina înţelepciunii umane şi creştine, şi creşteau în integritatea moravurilor şi în deprinderea virtuţilor au fost interzise, ca fiind dăunătoare şi periculoase pentru naţiune, şi încredinţate altora; numeroşi preoţi, datorită fidelităţii lor faţă de credinţa strămoşească şi faţă de Scaunul Apostolic, şi pentru că nu au consimţit sub nici o formă să se clintească din statornicia lor creştină, să îşi păteze conştiinţa sau să îşi trădeze istoria, fie au fost deportaţi din patria lor în regiuni îndepărtate, fie au fost osândiţi la muncă silnică sau aruncaţi în închisoare, unde duc încă o viaţă plină de mizerii, dar glorioasă în ochii lui Dumnezeu şi a oamenilor cinstiţi”.

Raimondo-Mario Rupp

Secţiunea: Lugoj

Instalarea noului protopop de Reşiţa

$
0
0

În duminica a II a din Postul Paştelui a avut loc în parohia Reşita II, cu hramul „Sfânta Fecioară Maria de la Fatima”, instalarea noului paroh şi protopop al Resitei în persoana rvs. pr. Tutas Nicolae.

Evenimentul festiv a debutat cu primirea Mons. Angelo Narcis Pop – Vicar General al Episcopiei de Lugoj. Cuvântul de bun venit a fost rostit de pr. ic. Stavr. Aurel Bendariu – paroh la Doman, cel care a asigurat şi interimatul parohiei în această perioadă.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Mons. Angelo Narcis Pop, având alături pe pr. Alexandru Plostinaru – Vicar Judecătoresc al Episcopiei de Lugoj şi paroh la Peciu Nou, pr. Tutas Nicolae – noul paroh şi protopop, pr. Timiş Gavrilă – paroh Vermeş, pr. Costinar Viorel – paroh Târnova, pr. Chindris Vasile – paroh Ramna, pr. Bendariu Aurel – paroh Doman, pr. Laurenţiu Corneliu – preot pensionar şi pr. Cosma Aurel – preot pensionar. Din partea Bisericii Romano-Catolice a participat rvs. pr. Arhidiacon Pal Iosif Csaba – paroh la biserica „Maria Zăpezii”.

După citirea Sfintei Evanghelii, pr. Alexandru Plostinaru a dat citire Decretelor emise de Prea Sfinţitul Alexandru Mesian, de numire a Părintelui Tutas Nicolae, ca protopop de Reşita şi administrator parohial al Parohiei Reşita II. În continuare, Mons. Angelo Narcis Pop a dăruit noului Protopop Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi cheile bisericii. Tot cu acest prilej s-a dat citire mesajului pe care Prea Sfinţitul Alexandru l-a transmis cu ocazia acestui binecuvântat eveniment. „Aducem mulţumiri pr. Ilie Marian Marian Ştefănescu pentru lunga sa activitate ca Protopop şi Paroh la Reşiţa. Urăm noului Protopop şi Paroh Nicolae Tutaş binecuvântarea lui Dumnezeu în dubla sa activitate” – se arată în mesajul Prea Sfinţitului Alexandru.

Cuvântul de învăţătură despre Evanghelia Zilei a fost rostit de Mons. Angelo Narcis Pop. Mons. Angelo a adus mulţumiri Pr. Aurel Bendariu pentru asigurarea serviciilor divine oficiate în perioada interimatului.

În încheiere Pr. Protopop Tutas Nicolae a adus mulţumiri Bunului Dumnezeu, Preacuratei Fecioare Maria, mamei sale, rudelor venite din Satu Mare, Cluj şi tuturor credincioşilor, cerându-le asemeni Sfântului Părinte Papa Francisc să se roage pentru Sfinţia Sa, considerând numirea sa în această funcţie un „dar gratuit din partea lui Dumnezeu”.

La final, toţi cei prezenţi au primit anafora, au fost miruiţi şi au primit în dar o iconiţă, care să le amintească de acest eveniment.

* * *

Părintele Nicolae Tutaş în vârstă de 40 de ani, a fost hirotonit întru preoţie în anul 2003 de către Prea Sfinția Sa, Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, la parohia „Sfânta Fecioară Maria de la Fatima” din municipiul Reşiţa. Din iunie 2003 şi până în prezent a activat ca paroh la biserica greco-catolică din oraşul Bocşa. Pr. Nicolae a fost numit ca protopop peste cele şapte parohii din protopopiat: Bocşa, Doman, Fârliug, Ramna, Vermeş, Târnova şi Reşiţa pentru o perioadă de patru ani cu posibilităţi de prelungire, a precizat vicarul general Angelo Narcis Pop. Pe lângă faptul că veghează la păstrarea nealterată a învăţăturii Bisericii Catolice Române Unite în rândul credincioşilor, noul administrator parohial are şi obligaţia să continue construcţia clădirii care găzduieşte biserica din Reşiţa, până la finalizarea completă, ridicând turnul acesteia.

Fragmente preluate din materialele scrise de dl. Mihele Bogdan Andrei, Președinte AGRU Reşiţaşi
dl.
Hardy Cvoica, reporter Radio România Reşiţa.
Fotografii: Raimondo-Mario Rupp

Secţiunea: Lugoj

Întreită sărbătoare pentru greco-catolicii din Gherla

$
0
0

Duminică 16 martie credincioşii gherleni au avut parte de o întreită sărbătoare. Primul motiv de bucurie a fost inaugurarea şi binecuvântarea bisericii greco-catolice din Piaţa Unirii, f.n., cu hramul “Sfântul Iosif” de către pr. Mihai Todea, Vicarul general al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla. Binecuvântarea bisericii a fost precedată de o procesiune care a plecat de la capela greco-catolică şi a fost succedată de celebrarea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoţi şi de un număr mare de credincioşi veniţi de pretutindeni.

imagine

Noul lăcaş de cult a fost ctitorit (1993) şi ridicat de către pr. protopop Gavril Pop (+2007) după planul realizat de arhitectul Mircea Amitroaiei din Cluj-Napoca şi se doreşte a fi o simbioză între stilul bizantin şi romanic. Finisajele pe interior şi exterior au fost începute sub păstorirea pr. Ioan Monoşes şi sunt continuate de către pr. Alexandru Hruban, parohul parohiei “Sfântul Iosif”. Construcţia şi lucrările au fost susţinute de către credincioşii din ţară şi străinătate.

Cel de-al doilea motiv de bucurie a fost înfiinţarea unei noi parohii greco-catolice în oraşul nostru cu hramul “Duminica Sfintelor Femei Mirofore”. Ţinând cont de numărul tot mai mare al credincioşilor greco-catolici gherleni şi de necesităţile pastorale ale acestora, noua parohie a fost înfiinţată în urma solicitării credincioşilor greco-catolici din Gherla, a pr. protopop Alexandru Hruban şi cu binecuvântarea PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla. Noua parohie îşi va desfăşura activitatea liturgică la capela greco-catolică din strada 1 Decembrie 1918, nr. 13 (vizavi de Liceul Ana Ipătescu).

imagine

În acest context comunitatea greco-catolică a avut cel de-al treilea motiv de bucurie, şi anume, numirea pr. Gabriel-Marian Marincaş ca paroh al parohiei Gherla I, cu hramul “Duminica Sfintelor Femei Mirofore”. Părintele Gabriel-Marian Marincaş a urmat cursurile Institutul Teologic Sf. Ioan Evanghelistul din Cluj şi a obţinut licenţa în teologie în cadrul Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din UBB. A continuat pregătirea pentru preoţie la Facultatea de Ştiinţe Ecleziastice Orientale din cadrul Institutului Oriental Pontifical din Roma, unde a obţinut licenţa canonică în liturgică. A fost hirotonit preot la 30 mai 2010, iar din anul 2012 până în luna martie a acestui an a fost vicar parohial în parohia “Sfântul Iosif” din Gherla.

imagine

La sfârşitul Liturghiei, după ce pr. Mihai Todea a citit decretele de înfiinţare şi reorganizare a celor două parohii, precum şi decretul de numire a pr. Gabriel-Marian Marincaş, au fost amintiţi înaintaşii noştri în credinţă care prin strădania lor au reuşit să ridice frumosul lăcaş de cult, unde noi şi copiii noştri să îi putem aducem laudă lui Dumnezeu aşa cum se cuvine. În veci să fie pomenirea lor!

diacon Marius Fodor

mai multe poze se găsesc aici

Secţiunea: Cluj-Gherla

Un nou lucrător în via Domnului

$
0
0

În cea de-a doua Duminică a Sfântului şi Marelui Post, Preasfinţia Sa Vasile s-a aflat în mijlocul credincioşilor din parohia „Sfânta Maria” din Baia Mare. Ducând mai departe misiunea primită de la înaintaşii săi de a aşeza prin sate şi oraşe păstori sufleteşti, Ierarhul locului a hirotonit întru preoţie pe Diaconul Alexandru Abrihan, prin punerea mâinilor şi rostirea rugăciunilor prin care se cere de la Dumnezeu revărsarea Spiritului Sfânt şi a harurilor necesare slujirii.

În virtutea primirii Tainei Sfintei Preoţii, noul hirotonit îşi ia asupra sa – după chipul lui Hristos, Marele Preot veşnic – jugul cel uşor al propovăduirii Evangheliei, al păstoririi sufletelor încredinţate lui de către Episcop şi al celebrării cultului dumnezeiesc. Pe lângă exemplul cel bun dat prin propriul comportament, preotul apără, zideşte şi întăreşte trupul lui Hristos ‒ Biserica ‒ prin învăţătura cu cuvântul. Ori nu e lucru uşor a da fiecăruia măsura de grâu a cuvântului (Lc. 12,42) şi a tâlcui pe înţelesul tuturor învăţătura Bisericii, dar cu ajutorul Spiritului Sfânt invocat de Arhiereu în rugăciunile de hirotonire, preotul împlinește slujirea cuvântului lui Dumnezeu.

În păstorire ca şi în propovăduire, preotul are în fața sa feluriţi oameni în diferite împrejurări ceea ce-i solicită multă libertate sufletească şi de cuvânt, dând totodată dovadă de multă îndrăzneală. Ştiinţa conducerii turmei sale se dobândeşte în timp, prin post, rugăciune şi judecată dreaptă, toate săvârşindu-le spre mai mare mărirea lui Dumnezeu.

Întreagă această slujire îşi trage puterea din celebrarea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii atunci când preotul uneşte rugăciunile credincioşilor cu jertfa nesângeroasă a Domnului Hristos pentru a reface în om chipul lui Dumnezeu, pentru a-l vindeca pe Adam cel căzut. Acelaşi Spirit Sfânt îl face vrednic de a sta fără prihană în faţa altarului lui Dumnezeu căci numai cel curat trebuie să se atingă de Cel curat. Prin preot se săvârşeşte Sfânta Jertfă şi alte slujbe ale Bisericii folositoare în creşterea vredniciei preoţeşti şi a mântuirii sufletelor.

Născut la data de 23 februarie 1985, pr. Alexandru Abrihan a urmat cursurile liceale la Colegiul Aurel Vlaicu din Baia Mare, profilul filologie – teologie greco-catolică. În perioada 2004-2010 a urmat cursurile de licenţă şi de masterat din cadrul DepartamentuluiTeologie Greco-Catolică Pastorală – Facultatea de Litere din cadrul Universității de Nord din Baia Mare. După primirea treptei diaconatului pe data de 6 decembrie 2012, a slujit ca diacon în parohia Şişeşti.

Biroul Eparhial de Presă

DSC_0020

DSC_0027

DSC_0041

Secţiunea: Maramureş


Simpozion omagial dedicat pr. Ion M. Gârleanu OFMConv (22 mai 1892 – 15 martie 1944)

$
0
0

La iniţiativa preoţilor şi a terţiarilor franciscani de la Mănăstirea Maica Domnului din Oradea, în ziua de 15 martie 2014 a avut loc la Seminarul teologic greco-catolic din Oradea Simpozionul omagial dedicat personalităţii celui care a fost frate franciscan, preot şi paroh, poet şi scriitor, traducător din limba franceză, ctitor de biserici, spiritual al Seminarului greco-catolic, membru ordinar şi spiritual al Societăţii de lectură “Ioan Gură de Aur”, prietenul copiilor şi al săracilor, iubitor şi promotor al devoţiunii la Inima lui Isus şi a Mariei – preot Ion M. Gârleanu. Viaţa lui pământească, relativ scurtă, a fost o oglindire a zelului şi a abnegaţiei sale pastorale, dar şi a înclinaţiei sale spre nesfârşitul univers al culturii în general şi al literaturii în special.

Simpozionul i-a avut ca invitaţi pe PS Virgil Bercea – Episcop de Oradea; pr. Iosif Bisoc OFMConv, Roman; pr. Alexandru Chivari – paroh la Calea Mare şi Gruilung; dl. Ioan Moldovan – critic literar şi director la Revista Familia din Oradea; dl. Vasile Dumitraş – franciscan terţiar din Oradea. Moderatorul simpozionului a fost pr. Mihai Vătămănelu OFMConv – paroh la biserica Mănăstirii Franciscane Maica Domnului din Oradea.

În cuvântul său, pr. Iosif Bisoc a evocat personalitatea preotului Ion M. Gârleanu, care la 20 de ani îmbrăţişa spiritualitatea franciscană intrând în Seminarul franciscan de la Hălăuceşti, urmând ca pe 15 august 1922 să fie hirotonit preot la Assisi, în Italia. După câţiva ani, din iniţiativa PS Traian Frenţiu, a început în Transilvania activitatea misionară a fraţilor franciscani, prezenţa acestora în ritul greco-catolic având o frumoasă şi rapidă evoluţie. Urmându-şi chemarea şi misiunea franciscană, pr. Ion Gârleanu a ajuns în anul 1929 în Eparhia de Oradea, unde a ridicat biserica din Gruilung consacrată de Episcopul Valeriu Traian Frenţiu la 19 octombrie 1930. Din activitatea pastorală parohială, după Drăgeşti, Gruilung, Dicăneşti şi Calea Mare, părintelui Gârleanu i s-a încredinţat oficiul de paroh II al Catedralei din Oradea şi apoi paroh la Beiuş.

Pr. Gârleanu se dedică cu deosebit elan atât activităţii de paroh al bisericii catedrale din Oradea Mare (1931-1937), cât şi activităţii de duhovnic al studenţilor şi elevilor. Cei care l-au cunoscut pe părintele Ion M. Gârleanu l-au numit “fericitul Ieremia Valahul al nostru”, deoarece, în timpurile grele ale celui de-al II-lea război mondial, îl vedeau mergând din casă în casă pentru a aduna câte ceva de la cei care aveau mai mult şi a-i ajuta pe cei lipsiţi. Era deosebit de respectat şi admirat atât de către intelectuali, cât şi de către cei nevoiaşi. Copiii, tinerii şi studenţii erau predilecţii convorbirilor, catehezelor şi întâlnirilor sale spirituale. Activitatea de director spiritual desfăşurată în cadrul Academiei Teologice Greco-Catolice din Oradea (1931-1937) şi al Şcolilor episcopale din Beiuş (1940-1943) a fost benefică pentru toţi. Ecoul activităţii sale duhovniceşti nu s-a stins nici astăzi în conştiinţele celor din Biserica Greco-Catolică din Eparhia de Oradea în care a activat.

Domnul Ion Moldovan, critic literar şi director la Revista Familia din Oradea, a prezentat în alocuţiunea sa activitatea literară a preotului poet şi scriitor Ion M. Gârleanu, subliniind valoarea deosebită pe care o au şi astăzi operele sale literare în cadrul literaturii religioase române. Expunerea domniei sale sperăm să o regăsim cât de curând în paginile revistei de cultură Familia. Din activitatea scriitorului Ion Gârleanu sunt cunoscute volumele de poezii Lacrimi (1926), Viorele (1926), Boabe de tămâie (1928), Trandafiri (1929) precum şi cărţile: Flori de pe drum (1934), Supranaturalul de la Lourdes (1936), Făcătorul de minuni, Sfântul Anton de Padova (1936), Spre Regele Iubirii (1939), Întronarea Preasfintei Inimi a lui Isus (1939), Cum trebuie să iubim pe Dumnezeu (1940), Sfântul Francisc de Assisi (1941), Veniţi la mine toţi (1941).

Pr. Alexandru Chivari, în prezent paroh la Gruilung şi Calea Mare şi terţiar franciscan, a vorbit cu inima şi sufletul despre ecoul, şi astăzi viu, al prezenţei pr. Ion M. Gârleanu în parohiile din Gruilung, Calea Mare şi Drăgeşti, ecou ce traversează timpul prin mărturiile celor cărora le-a fost păstor. Pr. Chivari a evocat de asemenea contribuţia pr. Gârleanu la înfiinţarea Mănăstirii Franciscane Sf. Anton de Padova de la Drăgeşti.

Un moment emoţionant în cadrul simpozionului l-a constituit mărturia domnului doctor Dorin Domuţa, care în copilărie l-a cunoscut personal pe pr. Ion Gârleanu, în perioada de pregătire pentru prima Sfântă Împărtăşanie. O mărturie personală a fost prezentată şi de domnul Vasile Dumitraş, terţiar franciscan. Intervenţiile celor invitaţi la simpozion au fost intercalate cu scurte momente poetice, în care tineri franciscani au recitat câteva poezii din creaţia pr. Ion Gârleanu: “Florile de meri”, “Rugăciune”, o poezie dedicată Înalt Preasfinţitului Valeriu Traian Frenţiu, Episcop greco-catolic de Oradea Mare, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de episcopat.

Pr. Mihai Vătămănelu, pe lângă calitatea sa de moderator al simpozionului, a adus o mărturie în plus despre pr. Ion M. Gârleanu, dând citire unui document din anul 1946, recent descoperit, aparţinând lui Ion Bradu, învăţător al vremii în Lăzăreni Bihor, care a scos în evidenţă aplecarea pr. Ion Gârleanu spre cei săraci, bolnavi, spre cei aflaţi în suferinţă: “Poate foarte puţini cunosc faptul că la altarul sfintei biserici din satul Gruilung a servit mai mulţi ani în şir preotul poet Ion Gârleanu. În viaţa satului Gruilung şi a împrejurimilor a dezvoltat o activitate misionară demnă de pomenire. Slujbele sale religioase, predicile pline de miez şi învăţătură creştină au mângâiat inimile amărâte şi dornice de mântuire ale multor oameni de bine. În timpul liber, ori de câte ori preocupările sale preoţeşti i-au îngăduit, a cercetat casele oamenilor din sat ducându-le o inimă caldă, o mângâiere, un dar ceresc. La patul bolnavilor a făcut rugăciuni de vindecare, pe cei în lipsuri i-a ajutat cu bani şi obiecte din danii şi colecte săvârşite de dânsul în acest scop. Biserica din Gruilung şi biserica greco-catolică din Calea Mare sunt opera strădaniilor sale, mărturii grăitoare ale zelului său apostolicesc. În activitatea lui literară a căutat să fie pe linia celor mulţi şi oropsiţi de soartă. S-a făcut ecoul puternic al durerilor, amărăciunilor şi speranţelor de mai bine pentru marea gloată. Volumele sale de versuri: Boabe de tămâie, Viorele, Mama şi Flori de pe drum, sunt destul de edificatoare în această privinţă. Prin credinţă, prin puterea nemărginită a cerului, poetul Ion Gârleanu a văzut drumul cel adevărat spre idealul suprem al omenirii, ca un soldat devotat al creştinismului.”

La final tot pr. Mihai a prezentat şi un cuvânt de omagiu adus de către un autor anonim în paginile “Micului Misionar”, la trecerea la Tatăl, dedicat bunului părinte Ion Gârleanu, din care amintim: “Nu prea înalt, veşnic neobosit, ochi pătrunzători şi senini ca seninul cerului, gând mare, inimă aprinsă, totdeauna vesel… Aşa l-am cunoscut… a muncit fără preget ca să-şi adune-n suflet tot focul dragostei dumnezeieşti şi lumina ce vine din cer. A mâncat cu nesaţ din Pâinea Vieţii, a sorbit zilnic Potirul Mântuirii şi s-a avântat cu totul spre lumea adevărului şi a frumosului şi fără încetare a privit spre Fecioara fără Pată… Drumurile bătute de el ne cheamă şi amintirea lui ne întăreşte… Bunule părinte, te urmăm…”

La finalul simpozionului, PS Virgil Bercea a adus un omagiu celui care a fost pr. Ion M. Gârleanu, folosindu-se de o metaforă extrem de sugestivă folosită la adresa acestuia: “Să nu construim un castel în jurul unui fir de nisip”. Dar – a adăugat Preasfinţia Sa – asemeni Maicii Tereza de Calcutta, care spunea “Ceea ce facem noi e ca o picătură într-un ocean, dar fără acea picătură, oceanului i-ar lipsi ceva”, tot la fel şi “plajei”, care este Biserica, i-ar lipsi “firul de nisip” care a fost pr. Ion M. Gârleanu.

După binecuvântarea finală, cei prezenţi au putut vizita o mică expoziţie de cărţi şi scrieri ale părintelui şi despre părintele Gârleanu, pregătită de d-na Othilia Groza OFS. Cei prezenţi au intonat “Creştin sunt din leagăn” pe versurile pr. Ion Gârleanu, muzica Francisc Hubic, fiind apoi invitaţi de terţiarii franciscani la o agapă fraternă.

Imagine în timp a seraficului părinte Francisc, purtând pecetea umilinţei ca o insignă pe inimă, preotului Ion M. Gârleanu îi datorăm veşnică recunoştinţă, acum la împlinirea a 70 de ani de la trecerea la Tatăl Ceresc. În veci pomenirea lui!

“Isuse cu inima dulce,
Fântână de bine ceresc,
Virtuţile toate şi viaţa
Din coasta-ţi rănită pornesc.
Smerit ucenic şi apostol
Doresc cu-nfocare să-ţi fiu;
Isuse, revarsă virtutea
Şi-n pieptul meu şubred, pustiu.”

(Ion M. Gârleanu – “Isuse cu inima sfântă”)

Simona Cobe, OFS
via EGCO.ro

imagine

imagine

imagine

Secţiunea: Oradea

Întrunirea Comisiei de Drept Particular

$
0
0

În zilele de 17 și 18 martie a avut loc la Blaj întrunirea Comisiei Sinodale pentru Redactarea Dreptului Particular a Bisericii Române Unite (CSDP). Au fost prezenţi Preasfinția Sa Alexandru Mesian, preşedintele comisiei, Preasfinția Sa Claudiu Pop, Episcopul curiei Arhiepiscopale Majore şi membrii: Pr. Alexandru Ploştinaru, secretarul comisiei, Pr. Drd. Iuliu V. Muntean, vicar judecătoresc al Eparhiei de Oradea, Pr. William A. Bleiziffer, vicar judecătoresc al Arhieparhiei de Făgăraș şi Alba-Iulia; Mons. Mihai Todea, protosincel al eparhiei de Cluj-Gherla; Pr. Augustin Butica, cancelar al eparhiei de Maramureș; Pr. Ioan A. Pop, reprezentant al Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative din Vatican, specialişti în drept canonic oriental din toate eparhiile Bisericii Arhiepiscopale Majore Române. Tema dezbaterilor a constituit-o Titlul VII: Eparhiile și Episcopii. Propunerile elaborate de CSDP vor fi propuse Sinodului Episcopilor BRU spre aprobare, iar apoi vor fi publicate, urmând a intra în vigoare pentru buna funcționare a vieții ecleziastice.

Pr. Alexandru Ploștinaru
Secretatul CSDP

Secţiunea: Sinod

Sărbătoarea "Sfântul Iosif" în capela din piaţa Cipariu, cu lansarea unui dublu album al Corului de copii "Allegria"

$
0
0

Sărbătoarea “Sfântul Iosif”, Patronul Eparhiei de Cluj-Gherla, este trecută în calendarul liturgic la data de 19 martie a fiecărui an. Fiind sărbătoare de poruncă pe teritoriul acestei Eparhii, a fost marcată prin celebrarea Sfintei Liturghii în toate bisericile parohiale.

Miercuri, 19 martie 2014, a fost celebrat hramul capelei “Sf. Iosif” din Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca, în care îşi desfăşoară programul spiritual credincioşii parohiei “Andrei Mureşanu”, împreună cu preoţii cărora le-a fost încredinţată, de către Episcopul eparhial, grija sufletelor lor, pr. Mircea Marţian, pr. Titus Sas, pr. Florin Isac, precum şi alţi preoţi care s-au pus la dispoziţia celor care cer aici îndrumare spirituală şi rugăciune, între care pr. Virgil Florian şi pr. Romulus Silaghi, prezenţi cu toţii la sărbătoare împreună cu aprox. 400 de credincioşi.

Răspunzând invitaţiei făcute, PS Florentin Crihălmeanu, Ierarhul de Cluj-Gherla a ales să fie în mijlocul acestei comunităţi, cu atât mai mult cu cât, încă din seara de marţi, 18 martie, a fost adusă în capela “Sf. Iosif” de către pr. Dan din Comunitatea “Sf. Ioan Evanghelistul” din Bucureşti, relicva Fericitului Vladimir Ghika, în timpul pelerinajului de zece zile prin mai multe protopopiate ale Eparhiei. A fost un moment special pentru Catedrala în construcţie ce se înalţă în Piaţa Cipariu din Cluj, moaştele unui preot martir, declarat Fericit al Bisericii Catolice, au fost venerate şi, la rândul lor, au binecuvântat construcţia ce va fi dedicată “Martirilor şi Mărturisitorilor Secolului al XX-lea”.

imagine

Întreaga zi de sărbătoare a stat sub semnul blândei prezenţe spirituale a Mons. Vladimir Ghika, care în timpul vieţii sale a desfăşurat o lungă pastoraţie în Biserica Greco-Catolică, pe care o iubea în mod deosebit şi cu ai cărei preoţi şi episcopi mărturisitori a împărtăşit soarta pătimirii şi morţii pentru credinţă. Programul în capelă la serbarea hramului, a început de dimineaţă printr-un moment animat de grupul de rugăciune “Copiii Sfântului Iosif”. A urmat, de la ora 9.00, Sfânta Liturghie Arhierească celebrată de PS Florentin împreună cu preoţii capelei şi preoţi invitaţi, între care fr. Dan de la Bucureşti, confratele piarist Gheorghe Fodor (romano-catolici), pr. Cristian Sabău, protopop de Cluj I, pr. Marius Mureşan, protopop de Someş, pr. Adrian Avram şi pr. Aurel Ana de la Asociaţia Caritas eparhial, cu răspunsurile liturgice oferite de Corul “Jubilatae” al parohiei “Andrei Mureşanu”.

În cuvântul de învăţătură, PS Florentin a reamintit că “întâiul Episcop al Eparhiei de Gherla, Ioan Alexi, a ales, la 7 septembrie 1856, ca Patron al Eparhiei, pe Sfântul Iosif, neprihănitul logodnic al Preasfintei Fecioare Maria. Mai târziu, la 8 decembrie 1870, Papa Pius al IX-lea l-a ridicat pe Sfântul Iosif la demnitatea de Patron al Bisericii Universale. După anii 1990, tradiţia celebrării Sfântului Iosif a fost reluată, prin Circulara din anul 2003, (…) deci putem începe celebrarea de azi urându-ne «mulţi ani sfinţi!» după modelul Sfântului Iosif”, pe care Ierarhul de Cluj-Gherla l-a prezentat în continuare, accentuând asupra capacităţii Sfântului Iosif de a se abandona voinţei divine, cu vocaţia de a căuta fericirea celorlalţi, încheind prin cuvintele: “Privind spre Sfântului Iosif, putem să ne întrebăm asupra vieţii noastre de rugăciune, dacă şi noi reuşim să facem ca în viaţa noastră să aibă locul întâi vocea şi voinţa lui Dumnezeu. În primul rând în familii, în relaţia dintre soţ şi soţie, să ne întrebăm dacă într-adevăr fiecare caută fericirea celuilalt, împlinirea misiunii celuilalt. Să ne gândim, de asemenea, la rolul de ocrotitor şi formator pe care Sfântul Iosif l-a avut pentru Pruncul divin şi să ne întrebăm dacă în familii, în şcoală, în societate, într-adevăr fiecare dintre noi îşi împlineşte misiunea faţă de cei rânduiţi, dacă legătura între părinţi şi fii este bazată pe respect, caritate şi iubire. Să ne întrebăm asupra modului în care împlinim voinţa divină – sunt întrebări pe care ni le putem pune la lumina exemplului Sfântului Iosif.”

imagine

“Şi pentru că suntem astăzi privilegiaţi prin bucuria pe care ne-a făcut-o pr. Dan, aceea de a ne aduce aici relicve ale Monseniorului Vladimir Ghika, Fericitul de binecuvântată memorie ridicat la treapta altarelor în 31 august 2013, este o ocazie de a ne aminti frumoasele gânduri spirituale pe care Fericitul obişnuia să şi le noteze atunci când Dumnezeu îl lumina. Închei cu un asemenea gând: «Fericiţi sunt aceia care îl iubesc atât de mult pe Dumnezeu, încât nu îşi mai pun probleme dacă sunt fericiţi sau nu», această fericire mă rog să o putem trăi cu toţii”. După binecuvântarea finală, Episcopul şi preoţii concelebranţi au mers în faţa raclei cu relicva Mons. Ghika, unde s-a făcut o rugăciune prin mijlocirea Fericitului Vladimir Ghica.

Preasfinţia Sa şi preoţii prezenţi s-au deplasat apoi spre Icoana Sf. Iosif, unde s-a rostit Litania Sf. Iosif, Ocrotitorul Bisericii Universale, al Eparhiei, al capelei şi al familiilor, rugăciune făcută împreună cu credincioşii, ca mulţumire pentru cei 7 ani de la sfinţirea capelei. Momentul a fost urmat de intonarea ultimelor trei strofe ale Imnului Sfântului Iosif. În încheierea celebrării a urmat înmânarea, de către pr. paroh Mircea Marţian pentru Preasfinţia Sa Florentin, a unui cadou omagiu în semn de mulţumire pentru sprijinul acordat. La rândul său, Ierarhul de Cluj-Gherla a oferit parohului şi prin el întregii comunităţi pe care o păstoreşte, o diplomă aniversară şi o medalie purtând chipul Suveranului Pontif. În continuare credincioşii au fost invitaţi la venerarea relicvei Fericitului Vladimir Ghika.

Fiind apoi invitaţi în Aula “Iuliu Hossu”, participanţii s-au bucurat de comuniune şi de darul unei gustări la o agapă fraternă. Totodată, în holul Catedralei s-a putut admira Expoziţia aniversară de icoane, realizată de copiii din Cercul parohial de artă. Un alt program dedicat “Sfântului Iosif”, desfăşurat tot în prezenţa Episcopului eparhial, de la ora 17.00, l-a constituit Spectacolul de lansare oficială a dublului album “Lăsaţi copiii să vină la mine” (Sf. Liturghie/ CD cu cântece – pentru copii) al Corului de copii “Allegria” al capelei “Sf. Iosif”, dirijat de Cristina Nagy, la pian Cristina Alexievici. A fost un moment de mare sărbătoare, ce a inclus prezentarea unui istoric al corului, un spectacol prezentat de copii şi, la final, binemeritata premiere ce a încununat un efort deosebit, copiii şi, alături de ei, familiile lor, reuşind să traverseze cu bine nenumăratele ore de înregistrări, reluări, repetiţii, până la finalizarea albumului.

imagine

Corul “Allegria” s-a format în primăvara anului 2007, cu ocazia începerii oficierii Liturghiei copiilor în parohia “Andrei Mureşanu”. Dirijoarea corului, Cristina Nagy (fostă Patraşcu) a pus pe muzică răspunsurile liturgice, le-a adaptat pentru copii şi i-a învăţat, la repetiţiile săptămânale, astfel încât glasurile lor aduc bucurie în capela “Sf. Iosif”, dar şi cu ocazia participării la numeroase evenimente la nivel parohial, eparhial şi nu numai. În prezent corul are 35 de membri, cu vârste cuprinse între 5 şi 15 ani, iar mesajul lor spiritual, prin piesele, în mare parte compoziţii ale dirijoarei, este cel al bucuriei în şi pentru Isus (Allegria!). Lumina, optimismul creştin, dăruirea, sunt valori pe care reuşesc să le trăiască şi, mai mult, să le ofere cu generozitatea unică ce izvorăşte din suflet de copil: “O lumină mică sunt, vreau să luminez”, afirmă unul dintre refrenele lor, este ceea ce acest cor reuşeşte cu prisosinţă: să lumineze acolo unde ei cântă Domnului.

Secţiunea: Cluj-Gherla

Marşul păcii prin Cluj-Napoca pentru dreptul la viaţă al pruncilor nenăscuţi

$
0
0

Organizaţii din Cluj-Napoca care militează pentru apărarea vieţii, precum Clinica Pro Vita, Life Fm, Life Nations, cărora li s-au alăturat asociaţiile de tineri, ASTRU din Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică şi ASCOR din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, au organizat sâmbătă, 22 martie 2014, o amplă manifestaţie în apărarea vieţii. Desfăşurat simultan în mai multe oraşe din ţară, la Cluj-Napoca, Marşul pentru Viaţă a fost inclus în programul Săptămânii pentru Viaţă, organizată între 17-23 martie 2014.

imagine

Participanţii, în jur de 1.500, s-au adunat în Piaţa Unirii. Discursurile din prima parte a acţiunii au început prin cuvântul, rugăciunea şi binecuvântarea, IPS Andrei Andreicuţ, Arhiepiscop şi Mitropolit al BOR, care a fost însoţit de PS Vasile Someşeanul, Episcop vicar BOR. Cuvântul de încheiere şi binecuvântarea la pornirea în marşul prin oraş i-a revenit PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla. Mai mulţi preoţi s-au alăturat Ierarhilor lor şi au venit împreună cu credincioşi. De asemenea, persoane consacrate, mulţi tineri, familii cu copilaşi, cetăţeni ce fac sau nu parte dintr-o confesiune creştină şi-au dat mâna pentru a veni în apărarea vieţii. Acţiunea a fost un moment de comuniune între Biserici, între organizaţii religioase sau nu, dar unite de convingerea fermă că viaţa trebuie apărată.

imagine

Mai înainte de a sosi în Piaţa Unirii, Episcopul de Cluj-Gherla a botezat un copil oferindu-l lui Dumnezeu, a primit în Biserică un nou membru şi a binecuvântat o familie – Botezul a fost o grăitoare mărturie despre bucuria acceptării darului vieţii.

În discursul introductiv, IPS Andrei a afirmat: “Noi, cei care credem în Dumnezeu, suntem pentru viaţă şi împotriva uciderii. Una din poruncile lui Dumnezeu este «Să nu ucizi!»” Ierarhul ortodox a încurajat şi adopţia copiilor, afirmând în încheiere, că “Dumnezeu este viaţă, lumină, dragoste” şi exprimându-şi speranţa: “să dea Dumnezeu ca acest proiect să aibă impact şi să fie primit în sufletele celor care vă aud, vă văd manifestându-vă pentru viaţă, pentru că viaţa este cel mai mare dar”. În continuare, dr. David Ille, preşedintele Clinicii clujene Pro-Vita, activ în mişcarea pro-life în România de 16 ani, a rostit câteva gânduri care invită la meditaţie: “În ultimii 50 de ani România a avortat 21 milioane de copii! Câţi dintre ei puteau fi un Blaga, Iorga, Eminescu… Fiecare om este o resursă. Astăzi aţi venit aici să comunicăm acestei naţiuni că există alte opţiuni şi că avortul nu este o opţiune.”

Impresionant a fost un mesaj adresat de dr. Ille colegilor săi, medici ginecologi: “Dragi colegi, voi nu sunteţi onoraţi atunci când trebuie să faceţi un avort. Voi puteţi să fiţi cei care să daţi o şansă naţiunii române: apăraţi viaţa! (…). Cei mai vulnerabili în societate sunt cei 35% din copiii nenăscuţi, care sfârşesc într-o pungă de plastic. Să ne rugăm pentru ei şi să cerem celor de lângă noi să poată fi o voce care să spună adevărul. Toţi împreună, cu mic cu mare, suntem o forţă care are un cuvânt de spus în Europa şi în lume”. Au continuat o serie de mărturii ale unor medici, profesori, persoane care au avut de-a face cu avortul conştientizând că este o dramă.

imagine

PS Florentin Crihălmeanu a pornit de la cuvântul Mântuitorului, care a spus: «Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa» (Io 14,6). “Ca şi creştini, ne-am născut, nu spre moarte, ci spre viaţă şi prin credinţa noastră creştină; suntem chemaţi să ştim că viaţa noastră are un sens şi sensul vieţii noastre este viaţa veşnică. De aceea, prin marşul de astăzi, fără a spune prea multe cuvinte, dorim să arătăm lumii că suntem pentru viaţă, pentru viaţa veşnică, pentru viaţa tuturor acelora care nu au un cuvânt în faţa deciziei altora pentru moartea lor. Suntem pentru viaţă, de la începuturile ei prin concepţia naturală, până la sfârşitul ei pe cale naturală. Să dea Domnul ca, aşa cum suntem aici, sub razele frumoase ale soarelui de primăvară, să ne întâlnim cu toţii în primăvara eternă a vieţii veşnice.”

În partea a doua a manifestării, Marşul pentru Viaţă prin oraş, participanţii, mici şi mari, au purtat pancarte şi lozinci care nu transmiteau un mesaj politic, susţinând o persoană sau un grup de persoane, ci un mesaj cu mult mai profund, în numele sutelor de mii, a milioanelor de copii, care din voinţă umană, nu au primit nici dreptul de a respira sau de a-şi spune durerea în momentul în care au fost smulşi înainte de vreme din pântecele matern. A fost un marş în pace, cu Ierarhii creştini în primele rânduri ale coloanei, fără să se scandeze afirmaţii care doresc incisiv să convingă, fără a condamna cu ură pe cei care greşesc, ci doar păstrând o reculegere tăcută şi privind cu seninătate trecătorii, invitându-i să îşi amintească faptul că undeva, în trecut, cu toţii au fost mici embrioni cărora li s-a dat dreptul la viaţă şi sunt chemaţi să apere acest drept pentru toţii semenii lor.

imagine

Secţiunea: Cluj-Gherla

Foto: „Marş pentru viață” 2014 la Timişoara

$
0
0

„Marş pentru viață” 2014 la Timişoara (83 fotografii)
22 martie 2014, Timisoara
Sâmbătă, 22 martie, a avut loc a patra ediţie naţională a „Marşului pentru Viaţă”, eveniment organizat de asociaţii şi fundaţii civice din numeroase oraşe ale României. În Timişoara locul de întâlnire a fost Parcul "Carmen Sylva", în faţa bisericii “Sfânta Maria Regina Păcii” (str. Gh. Doja nr.25A). Înainte de Marş s-a celebrat Sfânta Liturghie arhierească de către P.S. Alexandru la ora 10.00, în biserica “Sfânta Maria Regina Păcii; La orele 11.30, au avut loc în faţa bisericii discursurile, iar la orele 12.00 s-a pornit Marşul prin oraş. Scopul acestui marş este afirmarea dreptului la viaţă al tuturor persoanelor începând din momentul concepţiei, a dreptului femeii la sprijin şi pentru susținerea familiei, ca temelie a unei societăți prospere. Foto: Raimondo-Mario Rupp.

Albumul poate fi vazut doar online.

Secţiunea: Lugoj

Sărbătorindu-o pe Fecioara Maria în lumina Crucii lui Hristos

$
0
0

Duminică, 23 martie, credincioșii parohiei „Bunavestire” din Baia Mare, împreună cu preoții slujitori (pr. paroh Ioan Cristinel Albu și pr. vicar parohial Vasile Trifoi) au avut bucuria de a-i avea în mijlocul lor pe Preasfinția Sa Vasile alături de alţi preoți slujitori, invitați pentru a sărbători împreună hramul bisericii.

La sărbătoare au participat, de asemenea surori din cadrul Ordinelor şi Congregaţiilor religioase prezente în oraş precum şi credincioşi de la alte parohii. Liturghia arhierească a reprezentat punctul culminant al programului de rugăciune desfășurat în cinstea Sărbătorii, program ce a debutat sâmbătă seara cu Rozariul de Bucurie, urmat de Vecernia Sărbătorii, o meditaţie propusă de pr. protopop Emil Gârboan şi s-a încheiat cu Acatistul Maicii Domnului.

Înainte de începerea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, Preasfinţia Sa Vasile a scos în procesiune prin biserică cinstita Cruce, aşezându-o în faşa sfintelor uşi spre închinare în timp ce întreaga biserica cânta: „Crucii Tale, ne închinăm Hristoase şi sfântă învierea Ta o lăudăm şi o mărim”.

În cuvântul său de învățătură, Arhiereul a subliniat centralitatea parohiei în viața oamenilor: loc simbolic, spiritual în care omul Îl întâlnește pe Dumnezeu, întâlnire în urma căreia se întâlnește, de fapt, pe sine însuși. Întregul cuvânt a fost bazat pe centralitate: „Ne aflăm în cea de-a treia Duminică a Postului, în Duminica Crucii, care este mijlocul Postului Mare, centrul unui parcurs în care avem în fața ochilor Crucea, drumul care ne conduce înspre centralitatea credinței noastre, adică patima și învierea Mântuitorului”.

Nu trebuie totodată să o pierdem din vedere pe Preacurata Fecioara Maria în această sărbătoare dedicată ei. O fecioară necunoscută, dintr-un loc periferic din Iudeea, care „devine locul central al credinței în Biserică pentru că Îl aduce în lume pe Hristos”. Și noi suntem chemați să credem așa cum Fecioara Maria a crezut, iar atunci când „ne simțim la periferie, cu Dumnezeu devenim centru (…) Viața trăită în Hristos se descoperă ca un parcurs luminos, ca un parcurs care însă trece prin Cruce, prin încercare, prin risc…”.

Spre sfârșitul Sfintei Liturghii, au fost primite în Reuniunea Mariană doisprezece noi membre provenite din parohiile Sfânta Mariași Bunavestire din Baia Mare.

Biroul Eparhial de Presă

DSC_0006

DSC_0016

DSC_0025

Secţiunea: Maramureş

Foto: Sfinţirea pietrei de temelie a bisericii din Uivar

$
0
0

Sfinţirea pietrei de temelie a bisericii din Uivar (82 fotografii)
23 martie 2014, Uivar
În Duminica a treia din Post (a Sfintei Cruci), la 23 martie 2014 Prea Sfinţia Sa Episcop Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din parohia Uivar (Protopopiatul de Sânicolau Mare), cu ocazia sfinţirii pietrei de temelie a noului lăcaş de cult cu hramul „Sfântul Iosif”. Prea Sfinţia Sa a fost însoțit de către Mons. Angelo Pop, Vicarul General al Episcopiei de Lugoj. Ultima vizită pastorală a avut loc la 30 septembrie 2012. Foto: Raimondo-Mario Rupp şi Orest Nichita (Radio Maria).

Albumul poate fi vazut doar online.

Secţiunea: Lugoj


Sfinţirea mănăstirii "Sfinţii Îngeri Păzitori" şi a locului de biserică, şi hramul bisericii greco-catolice "Buna Vestire"

$
0
0

Duminica a III-a a Postului Mare, a Sfintei Cruci, a fost într-adevăr o zi binecuvântată pentru fraternitatea capucină din Târgu Lăpuş, Maramureş, deoarece în această zi a fost sfinţită locaţia definitivă a mănăstirii “Sfinţii Îngeri păzitori”, situată pe str. Stadionului 80A, precum şi terenul pe care se va construi biserica mănăstirii.

Slujba de sfinţire a fost oficiată de PS Florentin, Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla, care a avut alături un mare număr de preoţi (greco-catolici şi romano-catolici), dintre care amintim pe Mons. Mihai Todea, Vicar General eparhial; fr. Leon Budău, custodele Fraţilor Capucini din România; fr. Ubaldo Oliviero, rector al Sanctuarului “Fericitul Ieremia Valahul” din Oneşti; pr. Sabău Cristian Arinel, protopop de Cluj I; pr. Aurel Cociş, protopop al Lăpuşului; fr. Flavian Faraoanu, guardian al fraternităţii capucine din Târgu Lăpuş şi consilier eparhial şi custodial, dar şi numeroşi alţi preoţi veniţi pentru a celebra sfinţirea mănăstirii capucine şi celebrarea hramului bisericii parohiale “Buna Vestire”.

După sfinţirea mănăstirii şi a terenului pe care se va construi viitoarea biserică, celebrarea a continuat cu procesiunea spre biserica parohială “Buna Vestire”, unde s-a celebrat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, prin care s-a adus prinos de jertfă lui Dumnezeu pentru toate harurile sale. Jertfa Sfântă s-a încheiat cu o agapă fraternă, oferită de către comunitatea credincioşilor greco-catolici din Târgu Lăpuş.

fr. Petre-Marian Ianoş, O.F.M. Cap.
via OFMCapucini.ro

imagine

imagine

imagine

mai multe fotografii aici

Secţiunea: Cluj-Gherla

Sfinţirea pietrei de temelie a bisericii din Uivar

$
0
0

În Duminica a treia din Post (a Sfintei Cruci), la 23 martie 2014 Prea Sfinţia Sa Episcop Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din parohia Uivar (Protopopiatul de Sânicolau Mare), cu ocazia sfinţirii pietrei de temelie a noului lăcaş de cult cu hramul „Sfântul Iosif”. Prea Sfinţia Sa a fost însoțit de către Mons. Angelo Pop, Vicarul General al Episcopiei de Lugoj. Ultima vizită pastorală a avut loc la 30 septembrie 2012.

Cu ocazia „Anului Maicii Domnului de la Scăiuş” fost adusă Icoana făcătoare de minuni a Maicii Sfinte de la Scăiuș care a lăcrimat de două ori în toamna anului 1934. Icoana va fi purtată în cursul acestui an în mai multe biserici din cele 12 protopopiate din Eparhia de Lugoj. Încă din seara zilei de 22 martie a avut loc un program spiritual ce a constat din Rânduiala Vecerniei şi a Maslului de obşte, conduse de pr. Marius Pârvu, Protopop de Sânicolau Mare împreună cu un sobor de preoţi din protopopiat.

În dimineaţa zilei de 23 martie, programul a început cu Sfânta Liturghie în biserica Romano-Catolică. Alături de P.S. Alexandru, au concelebrat: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar General, pr. Marius Pîrvu, Protopop de Sânicolau Mare, pr. Dumitru Crişan, paroh la Comloşu-Mare şi Jimbolia, pr. Iulian Hasciar, paroh la Scăiuş, pr. Traian Gheorghe, paroh la Periam, pr. Ilie Tomoiagă, paroh la Cărpiniş, pr. Mihai Vereş, prelat papal şi fost paroh de Uivar şi pr. Ieronim Romocea, actualul paroh. Răspunsurile au fost date de credincioşii parohiei.

În cuvântul de învăţătură, P.S. Alexandru a vorbit despre evanghelia zilei, îndemnându-i pe credincioşi la a-şi mărturisi credinţa fără niciun compromis. Un exemplu în acest sens au fost Episcopii Greco-Catolici care şi-au dat viaţa pentru credinţă. „Aducem mulţumiri bunului Dumnezeu” a spus PS Alexandru „pentru harurile speciale care i le-a dat Bisericii greco-Catolice din România, de a fi o Biserică Martiră.

În continuare, Prea Sfinţitul Alexandru a făcut o scurtă trecere în revistă a istoriei comunităţii.

Următorul punct despre care Prea Sfinția Sa a a vorbit a fost legat de apropiata sărbătoare a Buneivestiri şi despre Icoana Maicii Domnului de la Scăiuş. A amintit credincioşilor că la Scăiuş se va face un complex spiritual turistic, unde vom avea ocazia să ne reculegem. PS Alexandru a salutat prezenţa Surorilor Lauretane de la Baia Mare la care s-a tipărit cartea „Maica Domnului de la Scăiuş”.

P.S. Alexandru a mulţumit pr. paroh Ieronim şi comunităţii parohiale, pentru dorinţa de a avea un nou locaş de cult. A mulţumit autorităţilor locale Primăriei şi Consiliului Local pentru terenul de biserică oferit.

Pr. paroh Ieronim a mulţumit mai întâi bunului Dumnezeu. A mulţumit Prea Sfinţitului Alexandru pentru interesul faţă de această comunitate. A mulţumit participanţilor: Mons. Angelo şi preoţilor care au concelebrat şi oficialităților locale: d-l Gabriel Idvorianu, primarul comunei şi Consiliului Local. A mulţumit credincioşilor din parohie pentru buna organizare a evenimentului.

După Sfânta Liturghie, Episcopul, preoţii concelebranţi, oficialităţile locale şi credincioşii au pornit în procesiune spre locul unde se va ridica noua biserică greco-catolică.

Ceremonia a început cu oficiul sfinţirii apei, urmat de sfinţirea locului de biserică, a credincioşilor, a pietrei de temelie şi implantarea crucii din lemn. Întregul eveniment a fost transmis în direct şi pe Radio Maria.

Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă fraternă la căminul cultural din localitate unde au fost invitaţi toţi cei care au luat parte la eveniment.

***

În comuna Uivar nu a existat parohie greco-catolică înainte de 1948. De-a lungul vremii în localitate s-au stabilit familii de greco-catolici venite din Ardeal, care au frecventat biserica romano-catolică, datorită faptului că Biserica Greco-Catolică din România era scoasă în afara legii. Parohia a fost înfiinţată după anul 1990. Prin bunăvoinţa Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara în special a ES Sebastian Kräuter şi ulterior a ES Martin Roos, Sfânta Liturghie se celebrează în biserica romano-catolică. De mai bine de 20 de ani cel care a asigurat serviciile religioase pentru comunitatea unită din Uivar în rit bizantin, a fost pr. prot. on. Mihai Vereş, capelan al Sfântului Părinte. Din motive de sănătate şi de vârstă, Părintele Mihai s-a pensionat şi a cerut retragerea din funcţia de paroh al comunităţii din Uivar. Prea Sfinţitul Alexandru a numit în toamna anului 2012 un nou lucrător în Via Domnului pentru această comunitate pe pr. Mircea Ioan Romocea cu numele de călugăr Ieronim, fost superior al comunităţii Ordinului Bazilian. Cu aprobarea Sfântului Scaun pr. Romocea a fost încardinat în Eparhia de Lugoj dorind să-l slujească în continuare pe Dumnezeu ca preot paroh. Părintele Mihai Vereş nu s-a retras total din activitatea preoţească ci s-a stabilit în localitatea Radna fiind în continuare la dispoziţie oricând, pentru a răspunde nevoilor pastorale.

Raimondo-Mario Rupp

Mai multe fotografii se găsesc AICI.

Secţiunea: Lugoj

Pelerinajul cu moaştele Fericitului Vladimir Ghika, preot martir, în Eparhia de Cluj-Gherla

$
0
0

Cu binecuvântarea PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, şi a PS Mihai Frăţilă, Episcop Vicar de Bucureşti, relicva Fericitului Vladimir Ghika (un fragment din centura pelviană) a fost adusă în Eparhia de Cluj-Gherla de la Vicariatul greco-catolic din Bucureşti, de către pr. Dan Suciu, superiorul comunităţii călugărilor Congregaţiei “Sf. Ioan Evanghelistul”, care şi-a propus să poarte şi să protejeze preţioasa raclă. Pelerinajul a fost coordonat de pr. Anton Crişan, rector al Catedralei episcopale din Cluj şi Vicar cu preoţii.

După un prim popas la sediul Episcopiei de Cluj-Gherla, joi, 13 martie 2014, racla a fost dusă la Catedrala Schimbarea la Faţă, unde, după Sfânta Liturghie de la ora 18, s-a desfăşurat programul cu Grupul de Adoraţie Euharistică “Triumful Inimii Neprihănite”: rugăciunea Rozariului, misterele de lumină fiind precedate de scurte meditaţii ale pr. Dan; şi ora de Adoraţie în faţa Preasfântului Sacrament.

Pelerinajul a continuat în Protopopiatul Rodna de vineri, 14 martie, până duminică, 16 martie. La Sângeorz-Băi, relicva a fost venerată în biserica Sf. Gheorghe. Programul care s-a desfăşurat în prezenţa Episcopului eparhial, aflat în vizită pastorală în zonă, a fost organizat de pr. Nicolae Jarda, protopop de Rodna. Au participat şi surori din Congregaţia Maicii Domnului. Sâmbătă, 15 martie, la Sângeorz-Băi au sosit şi pelerini din Cluj: Grupul de Rugăciune “Triumful Inimii Neprihănite”, împreună cu pr. Anton Crişan.

imagine

Începând cu după-amiaza de duminică, 16 martie, până luni, 17 martie, relicva a fost venerată în biserica Sf. Anton de Padova din localitatea Maieru. În fiecare parohie vizitată, pr. Dan l-a prezentat credincioşilor pe Fericitul Vladimir Ghika, oferind modelul unei vieţi de sfinţenie încheiată prin cununa martiriului pentru credinţă.

Luni, 17 martie, a urmat pelerinajul la Bistriţa, la biserica Buna Vestire, unde pr. Ioan Frişan, protopop de Bistriţa, împreună cu colaboratorii săi, a organizat un intens program de rugăciune şi venerare care a cuprins Sfânta Liturghie, Sfântul Rozariu, Calea Crucii, devoţiuni către Fericitul Vladimir şi pricesne ce au înălţat sufletele spre Dumnezeu.

Marţi, 18 martie, a urmat un program special în prezenţa relicvei la Cluj, în Capela Sf. Iosifdin Catedrala în construcţie a Martirilor şi Mărturisitorilor sec. XX, din Piaţa Cipariu. Programul în capelă a început la 17.30, prin rugăciunea Calea Crucii, şi a continuat cu alte oficii,prezenţa spirituală a Fericitului Vladimir binecuvântând acest loc până miercuri, 19 martie – sărbătoarea hramului capelei.

A urmat un popas la Beclean, unde pr. Felician Neagoş, protopop de Beclean, a organizat la rândul său programul de rugăciune cu prezentarea Fericitului Vladimir.

Credincioşii din Dej au avut apoi ocazia să se reculeagă înaintea moaştelor Fericitului Vladimir, care au sosit joi, 20 martie, în jurul orei 13, în biserica Ss. Apostoli Petru şi Pavel din centrul oraşului. Programul, organizat de pr. Laurenţiu Biriş, protopop de Dej, a inclus o prezentare a Mons. Vladimir Ghika, urmând ca, de la ora 17, să fie celebrată Sfânta Liturghie şi devoţiunea Calea Crucii.

Moaştele au rămas la Dej până vineri dimineaţa, când au fost duse spre biserica Sf. Iosif din Piaţa Unirii, Gherla. Prin grija pr. Alexandru Hruban, protopop de Gherla, în biserică s-au desfăşurat mai multe celebrări specifice Postului Mare, precum Liturghia Darurilor mai Înainte Sfinţite, Calea Crucii, şi, în dimineaţa de sâmbătă, Sfânta Liturghie, după celebrare relicva fiind dusă spre Cluj-Napoca, de data aceasta în Catedrala Schimbarea la Faţă, unde duminică, 23 martie, programul obişnuit, care a cuprins cele trei celebrări liturgice duminicale, s-a încheiat prin proiectarea unui film de prezentare a vieţii şi personalităţii Mons. Ghika. Pelerinajul s-a încheiat luni, 24 martie 2014, ora 11, când pr. Dan s-a întors cu racla la Bucureşti.

imagine

Salutând pelerinajul cu moaştele Fericitului Vladimir în Eparhia pe care o păstoreşte, PS Florentin a invitat la meditarea scrierilor Fericitului Vladimir, la cunoaşterea personalităţii sale complexe, subliniind apropierea pe care a avut-o faţă de Biserica Greco-Catolică, celebrând pentru un timp îndelungat în biserica vicarială română unită de pe str. Polonă, din Bucureşti, şi fiind îndrumător spiritual pentru mulţi credincioşi greco-catolici, între care chiar şi numai exemplul pr. Tertulian Langa, de vie amintire, mărturisitor al credinţei în închisorile comuniste, este elocvent.

imagine

Secţiunea: Cluj-Gherla

Reculegere spirituală pentru familii la Sânmartin, jud. Bihor

$
0
0

Departamentul pentru Familii al Biroului Pastoral pentru Laici din cadrul Eparhiei Greco-Catolice de Oradea, a organizat în perioada 21-23 martie 2014, la vila “Sântana” din localitatea Sânmartin (Bihor), o reculegere spirituală pentru familii cu tema: “Lucrarea Spiritului în viaţa soţilor”. Momentele de comuniune au început în seara de vineri cu “Calea Crucii” şi două meditaţii ale pr. Mihai Valentin Tegzeş. În dimineaţa zilei de sâmbătă, ciclul meditaţiilor legate de post au fost continuate de acelaşi părinte şi încheiate de pr. Daniel Bertean.

Sâmbătă, 22 martie 2014, începând cu orele 11, grupul de familii reunite în Sânmartin, s-au alăturat “Marşului pentru Viaţă” organizat în Oradea. Marşul a început cu un concert susţinut de diferite grupuri de copii şi tineri, urmat de cuvântări ale mai multor personalităţi politice şi feţe bisericeşti ale judeţului Bihor. Traseul urmat ulterior a fost: Piaţa Independenţei – Piaţa Ferdinand – Calea Republicii – biserica romano-catolică Barátok. Momentul s-a încheiat cu rugăciunea domnească “Tatăl nostru” şi cu binecuvântarea PS Virgil Bercea pentru toţi participanţii.

După-amiaza aceleiaşi zile a adus o rază de lumină în mijlocul familiilor venite la reculegerea spirituală prin vizita inopinată a ierarhului greco-catolic. Preasfinţia Sa, adresându-se familiilor, le-a reamintit cuvântul adresat de Isus ucenicilor Săi atunci când mulţimea “îi împresura din toate părţile”: “Să mergem în altă parte…” (Marcu 1, 38), menţionând că aceeaşi chemare a adresat-o familiilor care au dorit să se regăsească în această perioadă alături de El. Hristos este prezent în viaţa de cuplu şi lucrează în sufletele soţilor, ajută la buna-înţelegere, oferind ajutor, iertare şi iubire. Tot Isus este cel care aduce bucuria de a rămâne uniţi, bucuria de regăsire a celuilalt în fiecare zi, indiferent de greutăţi.

Meditaţiile din după-amiaza şi seara zilei de sâmbătă, au fost continuate de pr. Mihai Vătămănelu, urmărind “Spiritualitatea familiei”, concluzionând că Spiritul Sfânt oferă “plinătatea” pentru bărbatul şi femeia care decid să se ofere unul altuia în Taina Căsătoriei.

În dimineaţa zilei de duminică, 23 martie, pr. Bertean a propus celor prezenţi o meditaţie asupra “relaţiei cu bunurile materiale” într-o lume care caută siguranţa lumească în detrimentul relaţiei spirituale cu Dumnezeu. Omul este astfel invitat să se dezlipească de cele materiale, să nu îşi pună speranţa în ele, pentru a putea înţelege adevărata lor valoare prin relaţia cu Dumnezeu. Atunci când în viaţa omului nu mai este loc şi pentru Creator, omul devine sclav în faţa lucrurilor după care aleargă. Materia îi este folositoare omului doar când ea conduce către semeni şi implicit către Dumnezeu, cunoscându-i-se astfel adevărata valoare şi adevăratul rol. Dacă lumea a fost creată în primele “cinci zile ale creaţiei”, omul a fost creat în ziua a şasea ca “stăpân peste toate”, dar dacă omul se lasă robit de “lume”, întoarce ordinea creaţiei împotriva lui, devenind sclav.

După Sfânta Liturghie oficiată în biserica greco-catolică din Sânmartin, înainte de încheierea retragerii spirituale, câte un membru din fiecare familie prezentă a avut ocazia să tragă câteva concluzii legate de acest eveniment care a adunat împreună persoane din diferite sfere ale societăţii ce îl au în comun pe Dumnezeu, şi care caută în fiecare zi “calea, adevărul şi viaţa” oferite de Mântuitorul Hristos.

La evenimentul din acest an au participat familii din Oradea, Zalău, Şimleu-Silvaniei, Carei, dar şi din Orăştie şi Cugir. Grupurile de familii au fost însoţite de preoţi, printre care s-au numărat:

  • Pr. Mihai Valentin Tegzeş – responsabilul grupului de familii de la catedrala orădeană “Sfântul Nicolae”;
  • Pr. Mihai Vătămănelu – responsabilul grupului de familii de la mănăstirea franciscană “Adormirea Maicii Domnului”, Oradea;
  • Pr. Adrian Podar – pedagog în Colegiul “Sfânta Familie”, Oradea;
  • Pr. Florin Mărincean – paroh la biserica “Sfânta Treime”, Şimleu-Silvaniei;
  • Pr. Daniel Bertean – paroh la biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, Zalău;
  • Pr. Prot. Silviu-Lucian Bindea – protopop şi paroh al bisericii greco-catolice “Sfântul Ilie Tezviteanul”, Orăştie, Hunedoara;
  • Pr. Dr. Ic. Stav. Viorel-Gheorghe Codrea – paroh al bisericii “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, Cugir, Alba.

pr. Cristian Laslo
via EGCO.ro

imagine

imagine

imagine

Secţiunea: Oradea

Hramul Mănăstirii "Buna Vestire" din Gherla

$
0
0

În zilele de 24 şi 25 martie 2014, surorile Ordinului “Sfântului Vasile cel Mare” (OSBM) au organizat serbarea hramului Mănăstirii “Buna Vestire” din Gherla. Răspunzând invitaţiei superioarei locale, sora Andreea, în seara de 24 martie, Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla a vizitat comunitatea, celebrând Sfânta Liturghie în capela mănăstirii.

La programul înainte-serbării “Bunei Vestiri”, au participat surori din comunităţile Provinciei OSBM, apropiaţi şi invitaţi ai comunităţii OSBM din Gherla, între care surorile Ordinului “Sf. Ioan Botezătorul”, precum şi sora Speranţa din Congregaţia Surorilor Maicii Domnului, care îşi desfăşoară apostolatul în localitate. La masa Sfântului Altar, alături de Episcopul eparhial, au concelebrat pr. Alexandru Hruban, protopop de Gherla, pr. Laurian Daboc, Superior Provincial al Călugărilor OSBM, pr. Ioan OSBM de la Molişet şi preotul capelan al mănăstirii, pr. Edmund Dujardi.

imagine

“Astăzi este începutul mântuirii noastre”, a început PS Florentin cuvântul de învăţătură prin cuvintele troparului Sărbătorii Bunei Vestiri, “care ne invită să înţelegem că evenimentul Bunei Vestiri cu adevărat depăşeşte timpul şi locul în care s-a petrecut”, adică Nazaretul Galileei. După vestirea Îngerului, “viaţa Mariei va fi îndreptată deplin spre voinţa Domnului şi împlinirea planului Lui. Maria va fi alături de Isus până sub lemnul Crucii; Maria devine mamă a noii comunităţi care s-a născut sub Cruce, adică a Bisericii. Iată cum misiunea Mariei continuă şi astăzi, ca mamă a Bisericii şi mijlocitoare. Şi pentru noi, astăzi, Sărbătoarea Bunei Vestiri este un moment de reînceput, în care ne aducem aminte că putem rosti şi noi: «astăzi este începutul mântuirii noastre!» Ca şi creştini botezaţi putem să o luăm de la început, Sfintele Sacramente ne stau la dispoziţie, putem spune şi noi: iată slujitorul, slujitoarea Domnului, fie ca acel cuvânt pe care Tu mi-l adresezi să devină viaţă. (…)

imagine

Şi noi vom avea un moment în care vom vedea împlinirea drumului vieţii noastre şi cu cât medităm mai mult la acel moment, cu atât reuşim să dăm un sens vieţii noastre şi anume sensul mântuirii. Pentru aceasta avem nevoie de răbdarea Mariei, care de multe ori a rămas lângă Fiul ei fără să înţeleagă ceea ce El îi spunea, dar punea cuvintele Lui în sufletul său, adică păstra în linişte acele cuvinte”.

La încheierea ceremonialului liturgic, Ierarhul de Cluj-Gherla a adus mulţumire lui Dumnezeu pentru timpul de rugăciune şi comuniune, mulţumind surorilor OSBM şi tuturor participanţilor la sărbătoare.

imagine

Scurt istoric al comunităţii baziliene din Gherla:

Oraşul Gherla, primul sediu eparhial între 1853-1930, este şi locul înfiinţării primei comunităţi de surori baziliene, din sânul Bisericii Greco-Catolice Române Unite cu Roma, în anul 1946, de către Maica Ana Fekete, mărturisitoare a credinţei în închisorile comuniste. Comunitatea abia fondată a trecut apoi prin perioada de persecuţie, întărindu-şi rândurile şi mărturisindu-şi cu tărie credinţa în ciuda vitregiei vremurilor.

Mai târziu, în anul 2001, s-a cumpărat casa din Gherla (str. Ştefan cel Mare, nr. 32) – actuala Mănăstire “Buna Vestire”. Din anul 2003 construcţia a fost extinsă, astfel încât în 24 martie 2005 (seara dinaintea hramului), PS Florentin a sfinţit noua capelă a mănăstirii. Lucrările de renovare şi de mansardare au continuat până în anul 2008. În prezent, comunitatea din Gherla numără 7 surori. Apostolatul surorilor din Gherla, la fel ca în întreaga Provincie “Inima Neprihănită a Sfintei Fecioare Maria” din Romania (cu cele 5 comunităţi locale din: Cluj-Napoca, Gherla, Baia Mare şi Lugoj) a fost şi este bazat în special pe rugăciune. De asemenea, surorile se ocupă de catehizarea şi îndrumarea spirituală a celor care doresc să trăiască mai aproape de Dumnezeu. Poarta mănăstirii se deschide mereu pentru cei lipsiţi care primesc ajutor, hrană şi alinare sufletească.

Când este nevoie de ajutorul lor, surorile au grijă de bolnavi, în spital şi la domiciliu. O preocupare constantă este şi catehizarea copiilor şi a tinerilor din parohiile Gherla, Ţaga şi Valea Secerului (Feldru). Au fost organizate numeroase campusuri pentru copii şi tineri, precum şi participări la întâlnirile organizate şi la nivel eparhial. Prin prezenţa şi mărturia lor, surorile baziliene doresc să ducă tuturor mesajul iubirii lui Dumnezeu şi să fie “purtătoare de Cristos” în societatea contemporană.

Secţiunea: Cluj-Gherla

Viewing all 1942 articles
Browse latest View live