Sub tema „Etica și virtuțile în viețile personală și profesională a profesorilor”, între 18 și 20 noiembrie 2016, la Londra, în ambientul select al Universității Sfânta Maria din Twickenham, a avut loc întâlnirea Asociației Mondiale a Profesorilor Catolici, WUCT – World Union of Catholic Teachers. Aceasta a fost prezidată de către Excelența Sa Vincent Dollmann, Episcopul auxiliar de Strasbourg. Fondată la Roma în 1951, Asociația Mondială a Profesorilor Catolici este o organizație cu o tradiție îndelungată. Această asociație își propune să susțină profesorii catolici de peste tot în lume, promovând educația catolică. WUCT are un statut special, fiind în direct legătură cu Sfântul Scaun, unde are sediu și acționează ca un mijloc de comunicare între Dicasteriile relevante și membrii săi. De asemenea, această asociație are un rol consultativ pe lângă UNESCO. Este singura organizație globală care reprezintă profesorii catolici și ia atitudine în numele acestora.
La această întrunire de pe lângă cheiurile Tamisei au participat directorul Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, Oradea, pr. prof. drd. Alexandru Dragoș și pr. prof. dr. Adrian Podar. Aceștia au primit invitația oficială din partea președintelui asociației, profesor dr. Guy Bourdeaud’hui, care a deschis lucrările. Activitățile au debutat vineri după-masă cu prezentarea d-nei Maria Rimmer, președintele CATSC, Asociația Catolică a Profesorilor, Școlilor și Universităților, a urmat prof. dr. John Lydon, trezorierul WUCT și au culminat cu conferința rostită de către profesorul dr. Gerald Grace, director al centrului de cercetare și dezvoltare in educația catolică. Acesta a prezentat o relatare intitulată „Profesiuni sacre și profane: Reflecții despre natura schimbătoare a profesionalismului”. Studiul a vizat evoluția cronologică a conceptului de profesie de-a lungul timpului, din vechime până azi. Moderatorul acestui moment a fost profesorul dr. Belen Tangco din Filipine. Seara a fost întregită de intervențiile delegaților din diferite țări: Filipine, Scoția, Marea Britanie, Italia, Belgia și România. Invitații români au prezentat un scurt studiu istoric despre Liceul Greco-Catolic orădean, evidențiind creșterea acestei școli din 1784, anul înființării, până în prezent, accentuând rolul important jucat de Episcopii de Oradea Mare care au știut să inspire în rândul dascălilor și al elevilor etica morală și virtuțile.
Sâmbătă, 19 noiembrie, a avut loc Sfânta Liturghie în cripta universității, un loc intim propice întâlnirii cu Domnul. Aceasta a fost celebrată de către Preasfințitul Vincent. Lucrările au continuat în aulă, iar deciziile au fost supuse votului delegaților. Profesorul dr. Giovanni Perrone, secretarul WUCT, a prezentat activitățile desfășurate de către asociație în anul anterior. A doua parte a zilei a fost dedicată unei vizite în maiestuoasa capitală britanică. A fost o nouă oportunitate pentru participanți să schimbe păreri și să se cunoască mai bine, bătând la picior un oraș care ascunde comori neașteptate. Seara, în sala lucrărilor, s-a desfășurat dineul oficial. Ultima zi a debutat cu celebrarea euharistică. Acesta a fost în limbile engleză, franceză și latină. Evenimentul s-a încheiat cu discutarea statutului, care urmează a fi supus dezbaterii și pe calea comunicării virtuale. Masa de rămas-bun a fost în refectoriul universității.
Unul dintre roadele cele mai importante pentru noi este că școala noastră, anul viitor, poate găzdui următorul congres WUCT. Astfel, aceasta are ocazia să găzduiască între vechile sale ziduri un eveniment cu impact puternic în devenirea profesorilor catolici la nivel internațional. Aceasta realitate nu s-ar fi putut concretiza fără aportul consistent din partea Biroului Pastoral pentru Laici. Prima atitudine a profesorului este iubirea. Prin natură, acesta este deschis spre viitor, pentru că sunt mereu noi generații de tineri cărora să le transmită bogăția propriilor cunoștințe și valori. Predarea nu este o meserie, spunea Papa Francisc în 14 martie 2015, ci este o relație în care fiecare profesor trebuie să se simtă implicat personal. Nu se poate preda fără pasiune. Profesorul este martorul vieții și al speranței, profesorul catolic este martorul lui Cristos.
profesor Adrian Podar
via EGCO.ro
Secţiunea: Oradea