În a doua zi de Paşti, Prea Sfinţitul Alexandru s-a aflat în vizită pastorală la Deva în parohia „Imaculata”, fiind însoţit şi în acest an de mons. Angelo Pop, Vicarul General al Eparhiei de Lugoj.
De mai bine de zece ani a devenit o tradiție pentru Eparhia de Lugoj, ca episcopul eparhial să efectueze vizite pastorale anuale în marile centre şi capitale de judeţe ale Eparhiei (Deva, Reşiţa, Timişoara şi Arad).
Alături de Prea Sfinţia Sa, la Sfânta Liturghie s-au aflat: mons. Angelo Pop vicar general, pr. Micu Ceciliu Vasile – protopop al Devei, pr. Silviu-Lucian Bindea – protopop de Orăştie, pr. Didi Nicolae Adrian – paroh de Turdaş şi pr. Sabo Sorin, parohul locului.
„Iubiţi credincioşi” a spus P.S. Alexandru „învierea lui Cristos este sărbătoarea cea mai mare a întregului neam omenesc. Este sărbătoarea care uneşte pe toţi oamenii din toate timpurile; este triumful Vieţii asupra morţii, Binele a învins răul. Învierea lui Cristos ne dă speranţa că şi noi vom învia. Cristos-adevărul a învins minciuna. Nu moartea are ultimul cuvânt ci învierea şi viaţa”.
P.S. Alexandru a făcut o frumoasă analogie între Învierea Domnului şi învierea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. „După exemplul lui Isus Cristos” a continuat Prea Sfinţia Sa „am văzut că şi apostolii şi-au dat viaţa pentru a-l mărturisi pe Cristos: Calea, Adevărul şi Viaţa, dar de-a lungul celor 2000 de ani vedem cum mulţi şi-au dat viaţa pentru Cristos, unii într-un mod eroic al sângelui ca martiri aşa cum a fost Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, care – prin întreg episcopatul, preoţi, persoane consacrate şi laici – a stat înmormântată 41 de ani, însă Dumnezeu a înviat-o iar noi toţi suntem astăzi martori ai acestui adevăr, a acestei învieri, faptul că ne găsim aici. Biserica Greco-Catolică este o înviere: este semnul providenţei, învingerea binelui asupra răului, iar diavolii şi cei care au persecutat-o s-au prăbuşit; sistemul acela de a-l exclude pe Dumnezeu din viața poporului român şi în special din viața acestei instituţii româneşti Biserica Română Unită cu Roma care a avut această vocaţie de a fi model pentru unitate creștină” a încheiat P.S. Alexandru.
De-asemenea Prea Sfinţia Sa i-a salutat pe preoţii cu care a concelebrat, pe membrii Reuniunii Mariane din parohie şi pe toţi credincioşii prezenţi.
După Sfânta Liturghie a urmat un recital extraordinar susţinut de solistele Mirela Capătă (vioară) şi Ecaterina Botar (orgă).
Raimondo-Mario Rupp
Mai multe fotografii se găsesc AICI.
Secţiunea: Lugoj