Duminică, 22 mai 2016, 49 de copii de la Liceul orădean „Don Orione”, din clasele a II-a A si B, au primit Prima Sfântă Împărtășanie în parohia „Duminica Tuturor Sfinților”. Copiii au fost pregătiți pentru acest moment al primirii lui Isus, rămas cu noi în Sfânta Taină a Euharistiei, în trupul și sufletul lor curat, de către pr. Mihai Fechetă și profesoara de religie Nicoleta Arendaș, împreună cu învățătoarele Bochiș Laura și Sabău Raluca.
Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat duminică cu o zi însorită și caldă, astfel copiii, îmbrăcați în haine de sărbătoare, au pornit în procesiune din curtea Liceului până la Biserică însoțiți de preoți, ministranți, propriile familii, profesori și colegi de școală, invitați și credincioși. A urmat celebrarea Sfintei Liturghii, la care a participat în mod activ întreaga comunitate prezentă, iar copiii, ajutați de animatorii Oratoriului „Sfântul Luigi Orione” au adus laudă celui Înviat ce a venit în sufletul lor, prin cântece și rugăciune.
După Sfânta Liturghie, pr. Florian, a adus mulțumiri lui Dumnezeu pentru această zi minunată și tuturor celor care au contribuit la pregătirea acestui moment: copiilor în primul rând, părinților, educatorilor și preoților colaboratori. În acest an a fost prezent în mijlocul nostru si pr. Ugo Bozzi, care a venit în vizită și cu această ocazie a adresat un salut comunității, al cărei păstor a fost nu cu mulți ani în urmă. De asemenea, pr. Mihai a înmânat fiecărui copil o diplomă: Amintire de la Prima Spovadă și Împărtășanie Solemnă, precum și câteva cărți de rugăciune și cateheză.
Toată comunitatea prezentă a continuat acest moment deosebit participând la o agapă frățească, în sala de festivități a Liceului, oferită prin grija familiilor și a Congregației „Don Orione”. Totul a fost sub o trăire profundă și cu multe emoții. Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru acest timp de har revărsat peste comunitatea noastră. Ne rugăm pentru acești îngerași ca să fie mereu uniți cu Isus, iar cei mari, părinții și educatorii lor, să fie mereu exemple și modele vii de mărturisire ale lui Cristos în lume.
Niculai Tiba
via EGCO.ro
Secţiunea: Oradea