Conform tradiţiei inaugurate de Prea Sfinţitul Alexandru Mesian, în fiecare an în perioada Postului Mare are loc o zi de reculegere pentru soţiile preoţilor. În acest an, în ziua de 16 aprilie 2016, la Centrul Pastoral Eparhial „Sfântul Vasile cel Mare”din Lugoj (str. Episcop Dr. Ioan Bălan nr. 4), soţiile preoţilor au răspuns invitaţiei de a trăi o zi de reculegere şi rugăciune, de pregătire spirituală pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului nostru Isus Cristos.
Anul acesta reculegerile spirituale au fost ţinute de rvs. pr. Petrişor Gherghel, paroh la Zorlenţu Mare. Programul a început la orele 9.30 cu prima meditaţie a zilei. Tema meditaţiilor propuse de Părintele Petrişor a fost despre „Viaţa de familie”.
În jurul amiezii a avut loc Sfânta Liturghie săvârşită în Capela Centrului Pastoral „Sfântul Vasile cel Mare” de către pr. Petrişor Gherghel.
A urmat masa de prânz după care a avut loc un program de rugăciune în capelă apoi a doua meditaţie. În acest timp au avut loc şi spovedanii.
Soţiile preoţilor au avut ocazia să pună întrebări despre temele propuse şi să relateze din experienţa lor personală.
Facem menţiunea că în fiecare an, inclusiv anul acesta 2016, clerul Eparhiei de Lugoj de-asemenea a participat la Exerciţii Spirituale timp de trei zile.
Raimondo-Mario Rupp
Mai multe fotografii se găsesc AICI.
Secţiunea: Lugoj