Quantcast
Channel: Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1942

Exerciţii spirituale în Postul mare la Reşiţa-Doman

$
0
0

În data de 2 aprilie a.c. a avut loc la Caraşova, o zi de exerciţii spirituale, menite să conducă inimile şi minţile credincioşilor la o mai profundă cunoaştere a suferinţei şi morţii lui Isus Cristos.

Această zi de rugăciune a fost organizată de Asociaţiile laicilor din parohiile Reşiţa şi Doman (AGRU Resita, AGRU Doman, Reuniunea Mariana Resita).

Programul a debutat cu rugăciunea Sfântului Rozar, la locul numit „Maria Lourdes”.

În încheierea acestuia, a fost rostită Litania la Sfântul Ioan Paul al II lea, de la a cărui întoarcere în Casa Tatălui se împlinesc 11 ani.

Deoarece în Postul Mare se oficiază, în fiecare sâmbătă pomenirea morţilor, s-a oficiat rânduiala Panahidei pentru sufletele Episcopilor Martiri, a mărturisitorilor bisericii noastre dar şi a tuturor celor repausaţi din familiile noastre.

Această primă parte a exerciţiilor spirituale s-a încheiat cu o meditaţie, ţinută de Rvs. Pr. Bendariu Aurel, despre importanţa Postului.

În partea a doua a exerciţiilor spirituale a fost oficiată Calea Sfintei Cruci, amenajată pe un deal din Caraşova.

În încheiere s-a oficiat Sfânta Liturghie, la capela aflată la finalul drumului Crucii.

În predica de la Sfânta Liturghie, pr. Aurel ne-a vorbit despre importanţa sărbătorii Învierii Domnului Isus şi despre pregătirea, pe care fiecare creştin trebuie să o facă.

Această zi s-a încheiat cu o mică agapă, la care cei prezenţi au schimbat impresii.

La final, toţi cei prezenţi au plecat spre casă încărcaţi spiritual, aşteptând cu bucurie sărbătoarea Învierii lui Isus, Răscumpărătorul lumii.

Aducem mulţumiri Rvs. Pr. Petru Rebegilă, parohul Bisericii Romano-Catolice din Caraşova pentru pentru tot sprijinul acordat.

Mihele Bogdan Andrei
Preşedinte AGRU Reşiţa
Vicepreşedinte AGRU Eparhial Lugoj

Mai multe fotografii se găsesc AICI.

Secţiunea: Semnalări


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1942

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48