Quantcast
Channel: Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1942

Donație pentru ajutorarea victimelor incendiului din clubul "Colectiv", București

$
0
0

Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, prin ierarhul ei, Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, profund mișcată de tragedia provocată de incendiul din clubul bucureștean „Colectiv”, în care și-au pierdut viața peste 30 de tineri și alți peste 130 au fost grav răniți, i-a îndemnat pe toți preoții, dimpreună cu credincioșii, la săvârșirea de slujbe religioase și rugăciuni pentru sufletele tinere care s-au întors la casa Tatălui ceresc și pentru alinarea suferințelor celor răniți și ale familiilor lor.

La acest ceas de grea încercare pentru toți acești tineri și familiile lor, ne alăturăm mesajului trimis de către Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice din România, Preafericitul Părinte Cardinal Lucian Mureșan: „Pe toți cei suferinzi din cauza acestei tragedii îi asigurăm de rugăciunea noastră și de tot gândul cel bun. Pe cei răposați îi încredințăm dragostei pline de îndurare a lui Dumnezeu, și cerem de la Părintele luminilor mângâiere, tărie și vindecare peste familiile îndoliate și peste toți cei care au fost loviți de această catastrofă.”

Pe lângă acest sprijin moral și spiritual, Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu a dispus și oferirea unui ajutor material în favoarea acestor victime și familiilor lor greu încercate. Astfel, s-a hotărât transferul unei sume de bani în contul special deschis de Crucea Roșie Română: RO36BRDE410SV29647144100. Cu speranța însuflețită de Învierea Mântuitorului Isus Cristos, transmitem tuturor familiilor îndoliate sincere condoleanțe, celor răniți grabnică însănătoșire și mulțumiri celor ce se ostenesc pentru salvarea acestora.

pr. Daniel Avram
Purtător de cuvânt
Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla

imagine

Secţiunea: Cluj-Gherla


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1942

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48