Credincioșii parohiei Coborârea Spiritului Sfânt – Mănăștur 1 Vest din Cluj-Napoca au aniversat duminică, 27 septembrie 2015, un drum de 20 de ani în care, călăuziți de pr. paroh Ovidiu Lăpuște și apoi, din 2006, și de mai tânărul preot Mihai Kiss, vicar parohial, au format în cartierul clujean Mănăștur o mare familie spirituală reunită în jurul lui Cristos. Acest ceas de sărbătoare și bilanț a fost marcat de prezența Episcopului eparhial de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, în biserica parohială cu hramul Coborârea Spiritului Sfânt, unde a fost celebrată Sfânta Liturghie. La masa altarului, alături de Ierarh și de păstorii parohiei, au concelebrat pr. Marius Ungureșan, protopop de Cluj II; pr. Gheorghe Țurcaș, Vicar foraneu al Silvaniei; și pr. ceremonier Florin Isac, răspunsurile liturgice fiind date de corul parohiei.
În predică, Preasfinția Sa a meditat Evanghelia de la Luca (5,1-11), despre chemarea lui Petru prin pescuirea minunată – cu accentul pe îndemnul Mântuitorului „Mergeți în adânc” – „Duc in altum”: „Mergeți spre apele profunde, spre adevărata valoare din această viață, care o constituie nu atât resursele ce asigură existența fizică ci încrederea în cuvântul Domnului, în cuvântul Aceluia ce cunoaște și viitorul și trecutul”. „Să știm că exigența credinței este mereu importantă: chiar dacă parohia Mănăștur 1 Vest a trecut prin momente dificile și din 1993 și-a reluat activitatea prin grija pr. Liviu Ciaca, mărturisitor al credinței, apoi a trecut prin diferite școli și capele, prin etapele dificile de la începutul construirii acestei biserici binecuvântată în 1997, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că este una dintre bisericile reprezentative ale Bisericii noastre Greco-Catolice.”
„La fel de reprezentativă este comunitatea. Dorim în această duminică să vă mulțumim tuturor celor care ați rămas perseverenți în credință și începând din anul 1995 împreună cu pr. Ovidiu, la care s-a adăugat, în anul 2006, și pr. Mihai, ca și vicar, ați dus mai departe flacăra aprinsă a credinței. Să fie această Liturghie un moment de mulțumire adusă lui Dumnezeu care nu ne-a părăsit, s-a milostivit de noi și peste ani și ani ne-a condus pașii. Mulțumim celor care, atunci când celebrau înghesuiți în bănci de școală sau în cinematograf, în săli improprii, au avut curajul să spere că odată vom ajunge să celebrăm și într-o frumoasă biserică. Dumnezeu a încununat această credință și speranță și acum ne invită în continuare cu dărnicie și cu generozitate să continuăm acest drum, să aprofundăm credința noastră, zidirea bisericii interioare – Templul Spiritului Sfânt care suntem noi”.
Aniversarea a fost și un moment de bilanț, printr-o proiecție de imagini, la încheierea celebrării liturgice. Mai întâi, pr. paroh Ovidiu a mulțumit Ierarhului de Cluj-Gherla pentru prezența sa în mijlocul comunității care a traversat, în comuniune, peste 20 de ani care sunt doar ultima parte din drumul de 293 de ani al acestei parohii, întemeiată în 1722, în zorii existenței Bisericii Române Unită cu Roma. Părintele paroh a reluat îndemnul lecturilor zilei la generozitate și încredere în harul și puterea lui Dumnezeu: „În Evanghelia zilei, atât de apropiată de istoria Bisericii și a parohiei noastre, Petru, după ce a experimentat eșecul, l-a invitat pe Isus în barcă și prezența Lui a adus binecuvântarea și tot ce era necesar pentru viața lui și pentru întreaga Biserică.”
„La fel și biserica și parohia noastră din Mănăștur, după anii dificili când Isus ‘a fost răstignit a doua oară’, prin rugăciune, prin prezența Mântuitorului în mijlocul nostru, am fost binecuvântați cu periplul nostru spiritual ‘din Egipt spre Țara Făgăduinței’ – pentru că am celebrat Sfintele Liturghii în școală, în cinematograf, în fața bisericii și la demisol, în perioada construcției bisericii, în condiții vitrege și apoi, din anul 2007, în biserica parohială unde ne găsim din marea bunătate a lui Dumnezeu”. Acest traseu spiritual a fost apoi parcurs în amintire, prin vizionarea unor imagini ce s-au păstrat – a fost un remember și al anilor ce au precedat păstorirea pr. Ovidiu, anii începătorilor de drum la ieșirea Bisericii din ilegalitate.
A fost și o reîntâlnire cu credincioșii care acum se află în ceruri, dar și cu cei care sub povara vârstei nu mai pot fi prezenți fizic, dar sufletește, din casele lor, sunt alături și se roagă pentru parohia din care fac parte și pentru păstorii acestei parohii. Astfel, au fost vizionate mai întâi imagini din contextul general al istoriei Bisericii Greco-Catolice și a Eparhiei de Gherla, apoi Cluj-Gherla, chipul întâiului Episcop de Gherla, Ioan Alexi, chipurile blânde ale Episcopilor martiri, apoi preoții de după reînființarea parohiei: pr. Liviu Ciaca, pr. Ioan David, pr. Ioan Adam, pr. Tiberiu Marţian. O imagine cu biserica parohială dinainte de anii persecuției, biserica din Cimitirul Mănăștur, în prezent neretrocedată, a fost urmată de fotografii de la celebrările din școli, apoi de la momentele diaconatului și hirotonirii preoțești din 1995, a pr. Ovidiu, sfințirea locului pentru biserică din 6 iunie 1996 și etapele construirii bisericii.
Au fost și imagini de la celebrări, precum Prime Împărtășanii, Sfânta Liturghie la temperaturi sub 0 grade C în Cinematograful Dacia, celebrări în fața crucii de pe terenul bisericii, apoi, între 1991-1997, în capela de la demisolul bisericii. Au urmat momente cu surorile Congregației Sf. Iosif al Apariției și cu asociațiile care au început să se formeze: Reuniunea Mariană, Terțiarii Franciscani, Familia Preasfintei Inimi a lui Isus, Viața Ascendentă, corul parohiei ș.a.. Nu au lipsit fotografii din pelerinaje, „de la Sighet până în Munții Apuseni, la Blaj, vizita la Cardinalul Alexandru Todea”, activități ale copiilor, tinerilor, grupul ASTRU, cateheza pentru adulți, activitatea sectorului social, întâlniri cu celelalte confesiuni, fotografii ale unor oaspeți de onoare precum Nunțiul papal sau Patriarhul de Ierusalim, prezența unor păstori de mare spiritualitate, mărturisitori ai credinței, precum IPS George Guțiu și pr. Tertulian Langa.
A urmat în încheiere o privire plină de speranță spre anul 2022, când parohia va aniversa 300 de ani de existență. În continuare, primul curator, prof. dr. ing. Mihail Abrudean, de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, a rostit un cuvânt de suflet, ca fiind cel care a parcurs întreaga istorie a parohiei de la reînființarea ei de după revoluția din 1989. Deși „la început erau mai multe necazuri decât bucurii”, după depășirea momentelor de încercare a vorbit despre „o mare șansă” – „transferul spre cei tineri”, spre generațiile tinere. A adresat mulțumiri speciale pr. Ovidiu pentru frumoasa biserică, pentru buna organizare care face să domnească o atmosferă de ordine și înaltă spiritualitate. A mulțumit apoi curatorilor ce s-au implicat de-a lungul timpului: Vasile Chindriș, Nicolae Gudea, Lucian Bordeian și tuturor consilierilor.
PS Florentin a încheiat programul de sărbătoare spunând: „Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această frumoasă duminică și pentru această familie reunită aici în fața Lui. Permiteți-mi să mulțumesc tuturor acelora care și-au asumat dificila misiune de primi-curatori în acești 20 de ani, în mod particular acelora care au trăit alături de pr. Ovidiu momentele construcției, cu toate dificultățile lor, mulțumiri curatorilor care au avut și specializări tehnice și le-au pus în valoare la construcția acestei biserici, doamnei arhitect – în arhitectura acestei biserici se îmbină elementele ambroziene cu cele bizantine. Putem spune că arhitectura și interiorul acestei biserici reflectă de fapt identitatea Bisericii noastre așa cum o defineau Mitropoliții noștri: ‘suflet latin înveșmântat în haină bizantină’.”
Ca semn de apreciere, PS Florentin a oferit pr. paroh Ovidiu, prin prisma lucrării pastorale din parohia din Mănăștur, o icoană a Preasfintei Fecioare Maria, a cărei imagine se află pictată în absida bisericii; „ea este Tronul gloriei Fiului, ea este aceea care ne duce în brațe și pe noi, ea este Mama Bisericii”. De asemenea, Episcopul eparhial a dorit să mulțumească pr. Mihai Kiss, care s-a alăturat pr. Ovidiu și este „un exemplu de blândețe și ascultare”. O mulțumire specială a fost adresată curatorilor parohiei, cărora le-a fost acordată Diploma „Sf. Iosif”, „în semn de aleasă prețuire pentru contribuția însemnată adusă la edificarea Eparhiei de Cluj-Gherla și a parohiei Mănăștur 1 Vest, pentru colaborarea rodnică și modelul autentic de trăire a credinței creștine”. Fiecărui membru al Consiliului Parohial i-au fost oferite, de către Ierarh, o carte de rugăciuni și câte un rozariu.
La final, în fața bisericii parohiale, s-a făcut o fotografie de grup – cu peste 200 de copii, tineri și vârstnici, imagine a marii familii a Bisericii vii, născută din semințele martirilor și devenită, prin credință, jertfe și rugăciune, o vie cu rod bogat, crescând în lumina razelor pline de binecuvântare ale Spiritului Sfânt ce au luminat mereu parohia din cartierul Mănăștur al municipiului Cluj-Napoca și întreaga Biserică vie a lui Cristos pe drumul ei spre mântuire.
Secţiunea: Cluj-Gherla