Luni, 15 aprilie 2013, a avut loc sărbătoarea Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma, a cărui hram este Sărbătoarea Bunei Vestiri. Sfânta Liturghie a avut loc la orele 06.30 și a fost celebrată de către PS Mihai Frăţilă; au concelebrat Pr. Gabriel Buboi, Rectorul ColegiuluiPio Romeno, Pr. Vasile Man, Vicerectorul Colegiului, Pr. Cristian Crișan, Rectorul Misiunii Greco-Catolice de la Paris, precum și ceilalţi preoţi din colegiu.
La ora 13.00 a avut loc o rugăciune în biserica Colegiului în prezenţa Eminenţei Sale Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, a Înalt Preasfinţiei Sale Cyril Vasil, Secretarul aceleiași Congregaţii, a Preasfinţiei Sale Mihai Frăţilă, Episcop Vicar al Bucureștilor, a Excelenţei Sale dl. Bogdan Tătaru-Cazaban, Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun; au mai participat reprezentanţi ai Ambasadei României pe lângă Statul Italian, reprezentanţi a Universităţilor Pontificale din Roma, rectori ai Colegiilor Pontificale Orientale, alţi prieteni și studenţii Colegiului.
După momentul de rugăciune, cei prezenţi au participat la prânzul festiv. În cuvântul adresat invitaţilor, Părintele Rector a mulţumit Sfântului Părinte Papa pentru generozitatea pe care o arată tinerilor studenţi români și a subliniat rolul important pe care îl are Colegiul Pontifical Pio Romeno pentru Biserica Greco-Catolică Română. A mulţumit tuturor celor prezenţi, în special Congregaţiei pentru Bisericile Orientale pentru tot sprijinul acordat: ”În această zi deosebită, doresc să exprim o deosebită recunoștinţă și aducere de mulţumită pentru oportunitatea oferită studenţilor noștri greco-catolici români în această frumoasă Cetate a Romei, care pentru noi este Maică a neamului și a credinţei. Ei au venit cu entuziasm, datorită generozităţii Congregaţiei pentru Bisericile Orientale pentru a-și aprofunda cunoștinţele teologice și pentru a se umple de acel spirit preoţesc care împletește studiul și rugăciunea, în drumul spre sfinţenie.” Eminenţa Sa Cardinalul Sandri a mulţumit la rândul său Părintelui Rector pentru ocazia oferită celor prezenţi de a se întâlni şi de a se bucura împreună la acest eveniment.
Cu aceasta ocazie a fost lansat site-ul oficial al Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma: www.pioromeno.com
via pioromeno.ro
Secţiunea: General