În noaptea dintre 5 spre 6 aprilie Asociația Tinerilor Români Uniți ASTRU Oradea a organizat, în Biserica Seminarului din Oradea, Adorația Euharistică nocturnă cu mottoul “Priveghiați și vă rugați împreună cu Mine”!
Aceste momente de rugăciune au avut drep scop unirea tinerilor într-un mod intim cu Mântuitorul Isus Cristos, Adorația desfășurându-se în silentium. După terminarea Exercițiilor Spirituale ale protopopiatului de Oradea, desfășurate sâmbătă, 5 aprilie, o parte din grupurile participante alături de credincioși din Oradea s-au adunat spre a da mărire și cinste lui Dumnezeu în Adorația Preasfântului Sacrament.
Programul a început cu ritualul Binecuvântării Euharistice iar după aceea s-a expus Sfântul Sacrament care a fost “vizitat” pâna dimineața cand s-a încheiat momentul de rugăciune.
Momentele de adorație i-au ajutat pe tineri să “privegheze” alături de Cristos, deoarece iubitul nostru Mântuitor are nevoie de adoratori care să Îl caute și să Îl slujească mereu pentrucă El este un izvor de daruri pentru întraga omenire. Prin acest mic semn tinerii au încercat să îi mulțumeasca lui Dumnezeu pentru darurile primite în acest an la Exercițiile Spirituale la care au participat, rugându-se de asemenea pentru toți tinerii din lume și pentru pace între popoare.
Silentium-ul i-a ajutat să se descopere pe ei înșiși, să-și descopere calitățiile și defectele lor și să acepte darurile primite de la Isus Euharisticul.
Sperăm că această Adorație să fie spre creșterea noastră spirituală si spre aprofundarea experimentării iubirii lui Dumnezeu.
Vasile Chindriș
Via: EGCO.RO
Secţiunea: Oradea