Arhiepiscopia Majoră a Bisericii Greco-Catolice în parteneriat cu Primăria Municipiului Blaj, Consiliul Judeţean Alba și Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale, organizează în zilele de 9 și 10 martie 2014, la Blaj, manifestări dedicate împlinirii a 250 de ani de la moartea Episcopului Petru Pavel Aron.
Cu această ocazie sunt așteptați un număr mare de credincioși greco-catolici și nu numai.
Cei interesați pot găsi mai jos programul manifestărilor.
9 martie 2014
CATEDRALA MITROPOLITANĂ „SF. TREIME”
Ora 11.00 – Sfânta Liturghie
Ora 12.15 – Procesiune de la Catedrală la Capela ArhiereilorCAPELA ARHIEREILOR
Ora 12.30 – Slujba de pomenire în memoria Episcopului Petru Pavel Aron
Ora 13.00 – Procesiune de la Capela Arhiereilor la Castelul MitropolitanMITROPOLIA ROMÂNĂ UNITĂ
Ora 13.20 – Depuneri de coroane de flori la bustul Episcopului Petru Pavel AronPROTOPOPIATUL GRECO CATOLIC
Ora 15.30 – Vernisajul expoziţiei „Şcolile Blajului în documente şi fotografii”
Prezintă Dana Zecheru, Director Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor StatuluiCATEDRALA MITROPOLITANĂ „SFÂNTA TREIME”
Ora 16.00
-Sesiune de comunicări (I) ”Episcopul Petru Pavel Aron, păstor al românilor din Ardeal şi ctitor al şcolilor de la Blaj”
Prezintă:
Emil Hurezeanu - Titlu rezervat
Greta Miron- Petru Pavel Aron – Portret de episcop
Ovidiu Ghita – Îndemnurile Episcopului Petru Pavel Aron către preoţii săi
-Lansare de carte – Episcopul Petru Pavel Aron –250 Antologie de Ion Buzaşi şi Ion Moldovan
Prezintă Ion Buzaşi
- „Doamne, Dumnezeu ceresc” - Recital de cântece religioase susţinut de VETA BIRIŞ10 martie 2014– CATEDRALA MITROPOLITANĂ
Ora 17.00
- Sesiune de comunicări (II)- ”Episcopul Petru Pavel Aron, păstor al românilor din Ardeal şi ctitor al şcolilor de la Blaj”
Prezintă: Laura Stanciu – Petru Pavel Aron – „Demn Episcop de Făgăraş” (1752)
Ion Buzaşi – Episcopul Petru Pavel Aron în evocări literare
- CONCERT DE MUZICĂ CLASICĂ
Requiem de W A. Mozart (fragmente)
Interpretează: Daniela Vlădescu (soprană), Răzvan Săraru (tenor), Lucia Mihalache (mezzosoprană), Constantin Acsinte (bas), Natalia Gribinic (orgă)
Constantin Acsinte – GiuseppeVerdi- Requiem (Arie “Confutatis maledictis”)
Giuseppe Verdi-Opera Simone Boccanegra (Aria lui Fiesco)
Daniela Vladescu – Franz Schubert – Ave Maria
Georges Bizet – Agnus Dei
Lucia Mihalache – Giulio Caccini – Ave Maria
Cesar Franck – Panis angelicus (duet cu Daniela Vladescu)
Razvan Sararu – Giuseppe Verdi – Requiem (Arie “Ingemisco”)
Johann Sebastian Bach – Messa in Si minor (Arie “Benedictus”)
Nota redacției:
Petru Pavel Aron, s-a născut în Bistra, Comitatul Turda. După studii elementare absolvite cu rezultate deosebite la Roșia Montană, a urmat cursurile medii la colegiul iezuit din Cluj și cursurile de filosofie la Tîrnava, fiind trimis apoi de episcopul Inocențiu Micu-Klein la Colegiul „De Propaganda Fide” din Roma, unde a studiat între 1734-1742. A fost hirotonit preot la Roma, în data de 30 iulie 1742, la colegiul grec, prin arhiepiscopul Denis Modin.
Întorcându-se în Transilvania a devenit secretar personal al episcopului Inocențiu Micu-Klein. După plecarea episcopului Micu-Klein la Roma, pe 23 iunie 1745 Petru Pavel Aron este numit de către acesta vicar general al Episcopiei Române Unite de Alba Iulia și Făgăraș.
Împărăteasa Maria Terezia l-a recunoscut pe Aron ca vicar general printr-un decret din 31 august 1745. După demisia episcopului Micu, Petru Pavel Aron a condus Biserica Română Unită cu Roma ca administrator apostolic. Pe 28 februarie 1752, împărăteasa l-a numit episcop pe Petru Pavel Aron, iar Sfântul Scaun a confirmat alegerea prin bula din 6 iulie 1752. A fost hirotonit episcop la 1 septembrie 1752, la mănăstirea Maria Pocs, de către episcopul rutean Manuil Mihail Olsavszky.
În anul 1754 episcopul Petru Pavel Aron a deschis la Blaj prima școală elementară cu predare în limba română din toate timpurile. În continuare, a întemeiat 53 de școli românești, în protopopiatele Făgărașului, Veneției, Sadului, Calborului, Gheorgheni, Trei Scaune, Armeni, Sânmărtinu de Câmpie, Mureș. Episcopul Petru Pavel Aron a înființat la Blaj tipografia diecezană.
Episcopul Petru Pavel Aron a decedat la Baia Mare în data de 9 martie 1764. După deces a fost adus la Blaj, unde a fost înmormântat.
via e-communio.ro
Secţiunea: Alba Iulia şi Făgăraş