În perioada 21-24 august a avut loc la Sângeorz-Băi o tabără de formare pentru familiile din Eparhia greco-catolică de Cluj-Gherla, organizată de biroul eparhial pentru pastoraţia familiei. Au participat 10 familii (34 persoane, adulţi şi copii) din protopopiatele Cluj I, Dej, Lăpuş şi Rodna, familii membre în birourile de pastoraţie a familiei; tabăra s-a bucurat şi de prezenţa şi susţinerea protopopului de Rodna, pr. Nicolae Jarda, şi a vicarului eparhial cu laicii, pr. Ioan Mătieş.
În programul taberei au fost prevăzute sesiuni formative pe teme precum: Provocările pentru familia actuală şi răspunsul Bisericii la acestea; Mărturia creştină astăzi în diverse situaţii concrete; Rolul coordonatorului de grup în pastoraţia familiei; Planificarea muncii în pastoraţia familiei, desfăşurate atât sub formă de expunere, cât şi în dialog, prin împărtăşirea experienţelor şi ideilor celor prezenţi. În acelaşi demers formativ, au fost vizionate şi discutate câteva filme: Cristopher West – Teologia trupului, Pam Stenzel – Sexul are un preţ, Proba focului. Temelia fiecărei zile a fost Sfânta Liturghie, dublată joi şi vineri de un cuvânt spiritual-motivaţional, de învăţătură al pr. Călin Sechelea, consilier eparhial cu pastoraţia familiei.
Tabăra de formare pentru aceste familii implicate în pastoraţia familiei a fost sprijinită şi prin posibilitatea participării copiilor la activităţile din Campusul ASTRU, desfăşurat în 22-23 august la Sângeorz-Băi. Sâmbătă, participanţii la tabără s-au alăturat, odată cu PS Florentin Crihălmeanu, celor câteva sute de credincioşi din protopopiatul Rodna, în pelerinajul acestora la Cormaia, un pelerinaj anual ajuns în 2013 la a IV-a ediţie. Plecând spre casă, cei ce au petrecut câteva zile de formare, reculegere şi relaxare în tabăra de la Sângerorz-Băi, se simt învioraţi şi întăriţi spiritual, mai bine pregătiţi pentru munca de pastoraţie a familiei.
Secţiunea: Cluj-Gherla