Duminică, 30 septembrie a.c., în capela „Corpus Domini” din strada Beato Pellegrino, nr. 38 a avut loc Liturghia solemnă de instalare a părintelui Alexandru Șuteu, ca asistent spiritual al Comunității românești greco-catolice „Sf. Nicolae”, asigurând astfel o frumoasă și dorită continuitate de mai bine de 13 ani. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de către șase studenți teologi ai Colegiului Pontifical „Pio Romeno” din Roma, însoții de pr. rector dr. Gabriel Buboi.
Ne-au onorat cu prezența și ne-au încredințat de sprijinul lor: Vizitatorul Apostolic al greco-catolicilor români din toată Europa Occidentală, Mons. dr. Cristian Dumitru Crișan, sosit din Paris, pr. dr. Gabriel Buboi, rectorul Colegiului „Pio Romeno”, pr. Lucian Cordiș din Perugia și don Elia Ferro, responsabilul Migranților din Dieceza de Padova și, bineînțeles, noul preot pr. Alexandru. A fost prezentă și Maica Superioară a Ordinului Franciscan al Surorilor Elisabettine, care ne găzduiește cu generozitate în capela Mănăstirii, închinată Sfântului Trup al lui Domnului („Corpus Domini”). Scurtele alocuțiuni ținute de reprezentanții Bisericii au reiterat ideea importanței unei colaborări strânse între noul păstor și oamenii din comunitate care împreună pot aduce aportul lor de diversitate și tradiție românească în tabloul colorat al comunităților religioase prezente la Padova.
Mulțumim tuturor celor care s-au implicat activ și celor care s-au rugat pentru ca viața comunității noastre să continue. Pr. Alexandru Șuteu îi dorim să aibă spor și rodnicie în noul mandat misionar. Mulțumiri speciale sunt aduse Cardinalului Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major, și Excelenței Sale Monseniorul Claudio Cipolla și reprezentantului lui responsabil pentru Migrantes don Elia Ferro pentru sârguința lui. Ca semn de recunoștință, comunitatea i-a înmânat acestuia din urmă o icoană pe sticlă cu Maica Domnului și Fiul ei, Isus răstignit. Putem să spunem că am trăit o adevărată zi istorică.
Laura Raita
via BRU-Italia.eu
Secţiunea: General