Comunitatea greco-catolică din Graz, Austria, s-a aflat în Duminica a cincea după Paști în sărbătoare, împlinindu-se 10 ani de când a fost înființată comunitatea. Preasfințitul Părinte Virgil Bercea, Episcopul greco-catolic de Oradea, a fost întâmpinat cu Sfânta Cruce de către pr. Alexandru Suciu, parohul comunității și cu Sfânta Evanghelie de către pr. protosincel Yuriy Kolasa, Vicarul general pentru greco-catolicii din Austria, alături de părinți aflați pe teritoriul Austriei: pr. Vasile Luțai din Viena, pr. Ovidiu Pintea din Viena Kagran, pr. Gheorghiță Dobrică din Linz, pr. Iulian Hotico din Wiener Neustadt și pr. Sergiu Dejeu din Aushilfseelsorge Kagran.
În cadrul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii a fost hirotesit întru lector și mai apoi ipodiacon teologul Gerhard Deimel. La finalul cuvântului de învățătură, PS Părinte Virgil a adresat îndemnul credincioșilor de a se regăsi mereu în Biserica, la fântâna lui Iacob, unde apa nu lipsește niciodată, aducându-și aminte totodată fiecare credincios de rădăcinile sale și cu demnitate să pășească pe drumul vieții. Prezent la sărbătoarea comunității a fost și fr. Richard Binder und Mitbrüder, superiorul conventului Fraților Milostivi din Graz-Eggenberg, un prieten al românilor, care de curând și-a încheiat misiunea în Austria. Printre invitați au mai fost prezenți sr. Gottharda Knarr și Peter Piffl-Percevic, președintele Pro Oriente pentru ecumenism și Bisericile Orientale – Ostkirchen, secțiunea Graz.
La finalul Sfintei Liturghii unul dintre consilierii parohiali a dorit să aducă un cuvânt de mulțumire tuturor preoților care în acești 10 ani au păstorit comunitatea românească din Graz, care prin cuvintele și îndemnurile adresate nu au făcut altceva decât, acolo, pe teritoriul austriac, românii să găsească un colț al României și așa să pășească împreună spre mântuire.
Biroul de presă al Eparhiei de Oradea
Eugen Ivuț
via EGCO.ro
Secţiunea: General