Quantcast
Channel: Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1942

Crucea – punte între cer și pământ la Borșa, în Protopopiatul Someș

$
0
0

Duminică, 17 septembrie 2017, în parohia Înălțarea Sfintei Cruci, din Borșa, în preajma sărbătorii ce are în centru Crucea, celebrată de Biserică în 14 septembrie, a fost binecuvântată o Cruce de lumină, semn al biruinței asupra morții și asupra răului. Totodată, a fost binecuvântată și o grotă cu statuia Preasfintei Fecioare Maria, Mama ocrotitoare și iubitoare a fiecărui om, Regina întregii Creații, Mama lui Dumnezeu făcut om pentru mântuirea tuturor celor ce se însemnează și primesc în suflet semnul și puterea crucii.

Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu a fost primit de către membrii comunității împreună cu pr. protopop și paroh Marius Mureșan, cu pr. Marius Cerghizan, noul Vicar eparhial cu preoții, și alți preoți, cei mai mulți din Protopopiatul Someș, dar și preoți invitați: un preot reformat și un preot ortodox. La momentul întâmpinării Ierarhului și apoi la întreg evenimentul sărbătoresc au participat și reprezentanți ai autorităților locale, între care doi primari, al comunei Borșa și al comunei Dăbâca, semn de bună colaborare și deschidere spre harul lui Dumnezeu a celor ce se preocupă de buna administrare a zonei.

imagine

În biserica parohială cu hramul Înălțarea Sfintei Cruci a fost celebrată Sfânta Liturghie arhierească, răspunsurile liturgice fiind date cu măiestria caracteristică de Corul Angeli dirijat la acest eveniment de prof. Monica Cerghizan, cor venit din Cluj-Napoca la invitația pr. protopop. În meditația la Evanghelia duminicii (Marcu 8,34-9,1), cu chemarea lui Isus: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze”, PS Florentin a pornit de la întrebarea: „Ce înseamnă a fi credincios creștin?” A arătat apoi că „a recunoaște greșelile este o atitudine creștină”, pentru că răul, păcatul este o realitate a acestei vieți, dar „drumul creștinului este să nu accepte ispita, să nu urmeze gândul rău” – aceasta este lepădarea de sine la care cheamă Cristos.

A urmat o altă întrebare: „Ce înseamnă crucea noastră? Mai avem noi acel instrument de tortură, al asirienilor, preluat de romani și aplicat lui Cristos?” Și răspunsul: „Nu mai avem de-a face cu acea cruce din secolul al III-lea a romanilor, dar avem o cruce simbolică, o cruce spirituală, care este tocmai suma dificultăților vieții noastre pe acest pământ”. În acest context, idealul creștinului este de a trăi în realitatea existentă, în prezența răului, dar acolo să încerce să-și schimbe atitudinea interioară față de ceea ce îl deranjează. „Tocmai suferințele, dificultățile, bolile, injuriile pe care le avem de suportat ne invită să ne definim identitatea creștină, să vedem cum procedăm în fața celui care ne deranjează. Dificultățile vieții, și sunt multe, sunt cele care fac parte din crucea pe care trebuie să o purtăm.”

„Pe Crucea lui Cristos, răul omului, în diferitele sale forme, l-a luat Cristos asupra Lui, ca păcate ale Sale, în Trupul Său. Aceasta a fost și una dintre dimensiunile îngrozitoare ale Crucii, faptul că El a trăit dimensiunea păcatului nostru în Trupul Său. Dar aici este chiar punctul de întâlnire între om și Dumnezeu: în Trupul lui Cristos, pe Cruce, se întâlnește răutatea noastră cu iubirea lui Dumnezeu. Și Dumnezeu are puterea ca, prin acest rău mare, uciderea Fiului Său, să facă un bine și mai mare, mântuirea întregului neam omenesc”, a spus Preasfinția Sa.

imagine

„Iată de ce pentru noi, astăzi, tocmai răul, adică ceea ce ne deranjează, este ocazia de har, de a fi mai buni, de a înțelege că Dumnezeu nu permite niciodată răul fără a trimite și harul corespunzător pentru a-l putea duce mai departe. De aceea, a purta crucea înseamnă a-l imita pe Cristos, a accepta voința lui Dumnezeu”. S-a arătat apoi că după lepădarea de sine și acceptarea Crucii, este important a merge după Cristos: „Când vorbim de Cruce, trebuie să știm că Cristos a purtat Crucea păcatelor noastre – ea nu este străină de noi, avem o legătură directă cu Crucea. Cea mai strânsă legătură pe care o avem cu Dumnezeu nu sunt faptele noastre bune, ci sunt tocmai păcatele noastre. Păcatele noastre ne apropie cel mai mult de Dumnezeu, pentru că pe acelea le-a luat Dumnezeu asupra Sa!”

„De aceea Crucea, pentru noi, rămâne astăzi în centrul trăirii noastre. Să știm că în viața noastră nu poate lipsi Crucea, ea este ‘răul necesar’ pentru a putea fi mai buni, este ‘răul necesar’ care ‘ne trezește’ în această viață. Cristos spune: ‘Ce-i va folosi omului dacă va dobândi lumea întreagă, dar sufletul lui îl va pierde?’ Unicul bun, unica valoare pe care o avem în fața lui Dumnezeu este sufletul nemuritor. Omul încearcă să-și creeze garanții pe pământ, dar Dumnezeu dorește să-i ofere Cerul, fericirea veșnică, și aceasta este mult mai mult! Noi nu putem da nimic în schimbul sufletului!” Astfel, „invitația Evangheliei din această zi este de a privi la Cruce cu încredere. Să ne punem sub semnul crucii, să ne învăluim cu încredere în semnul crucii, în fiecare dificultate a vieții noastre, pentru ca viața noastră să capete un sens, iar sensul vieții noastre să fie sensul ascendent al Crucii care să ne conducă spre Dumnezeu!”, a spus în încheiere Ierarhul clujean.

În încheierea celebrării liturgice, fiind ziua de naștere a Preasfințitului Florentin, la momentul de mulțumiri, pr. Marius Mureșan i-a făcut Preasfințitului frumoase urări și i-a oferit în dar un crucifix, invitând pe toți cei prezenți să cânte „La mulți ani!”, cântare urmată și de o rugăciune a credincioșilor pentru Episcopul lor. De asemenea, părintele paroh a dorit să-și exprime mulțumirea oferind buchete de flori persoanelor care i-au stat alături și l-au ajutat cel mai mult în buna administrare a parohiei. PS Florentin a conferit apoi Diploma și Crucea „Iuliu Hossu” pr. protopop Marius Mureșan, care aniversează în acest an 25 de ani de slujire preoțească. Aceleași însemne au fost oferite și primarului comunei Borșa, Mariana Secară, care a susținut semnificativ parohia, precum și diplome altor persoane, ca semne de apreciere și mulțumire pentru implicare și slujire, în Biserică, în numele lui Hristos.

imagine

S-a ieșit apoi în curtea bisericii unde s-a oficiat ceremonia de sfințire a Crucii de lumină și a Grotei Preasfintei Fecioare Maria. Ridicarea Crucii de lumină a fost un vis pe care pr. Marius și credincioșii din Borșa l-au avut în urmă cu 4-5 ani, acum împlinit, cum a mărturisit pr. Marius. Grota dedicată Preasfintei Fecioare Maria a fost amplasată și ea în fața sfântului locaș pentru ca toți cei ce intră să fie întâmpinați mai întâi de Preasfânta Fecioară Maria, cea care conduce mereu la Isus, fiind totodată un semn al aniversării de către Biserică a celor 100 de ani de la aparițiile mariane de la Fatima.

În continuare Episcopul și toți preoții, împreună cu credincioșii prezenți, au rostit o rugăciune în fața bisericii, la mormântul doamnei Otilia Mureșan, soția părintelui paroh, chemată la Tatăl ceresc în iarna anului 2003. Emoționant a fost și momentul final, un simbol al biruinței Crucii, devenită punte între Cer și pământ prin jertfa Fiului lui Dumnezeu: zeci de baloane albastre imaginând un mare Rozariu au fost înălțate spre cer, pe acordurile cântecului „O, Măicuță Sfântă”, interpretat de cor. S-a arătat în mod simbolic faptul că prin Crucea lui Cristos și prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, se înalță spre cer inimile unite în rugăciune ale credincioșilor de pe pământ, ca un puternic mesaj de credință și speranță, ca un cântec de preamărire adus lui Dumnezeu. Programul duminicii s-a încheiat cu o agapă fraternă pregătită generos de membrii comunității din Borșa, la care au fost chemați toți cei prezenți, pentru un nou prilej de comuniune și sărbătoare.

imagine

Secţiunea: Cluj-Gherla


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1942

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48