Quantcast
Channel: Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1942

Eparhia de Cluj-Gherla ia parte la Ora de Adoraţie Euharistică mondială în unire cu Papa Francisc

$
0
0

imagine“În Euharistie, Fiul lui Dumnezeu vine să ne întâlnească şi doreşte să se facă una cu noi. Adoraţia Euharistică este de fapt consecinţa naturală a celebrării euharistice, care este în sine actul suprem de adoraţie al Bisericii.” (Sacramentum Caritatis, nr. 66)

În cadrul Anului Credinţei, Sfântul Părinte Francisc a stabilit ca, la data de 2 iunie 2013, de la ora 17.00 (18.00 ora României) în întreaga Biserică Catolică să se organizeze o oră de Adoraţie Euharistică – rugăciune în faţa lui Isus Hristos prezent în Euharistie.

Drept urmare a acestei hotărâri, PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, prin Scrisoarea Circulară nr. 909/28.05.2013, a adresat Onoratului Cler şi Persoanelor Consacrate de pe teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla, invitaţia ca, “în comuniune cu Sfântul Părinte Francisc de la Biserica Sfântul Petru din Roma, fiecare parohie şi comunitate, să expună, la data şi ora stabilită, Sfântul Sacrament (nn. Trupul şi Sângele Domnului nostru Isus Hristos sub forma pâinii şi a vinului, care se păstrează în chivotul din altarul fiecărei biserici) pentru o oră de Adoraţie Euharistică“. Ierarhul de Cluj-Gherla va participa la acest timp de rugăciune în Catedrala Episcopală “Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca.

Evenimentul a fost anunţat în 28 mai 2013, în Sala de Presă a Sfântului Scaun, de către Arhiepiscopul Rino Fisichella, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, care a menţionat faptul că tema Adoraţiei Euharistice Mondiale este: “Un singur Domn, o singură credinţ㔺i a fost aleasă “pentru a mărturisi sensul de unitate profundă care caracterizează acest moment. Va fi un eveniment care pentru prima dată se realizează în istoria Bisericii, de aceea îl putem defini ca “istoric”. Catedralele din lume, timp de o oră, vor fi sincronizate după ora Romei şi vor fi în comuniune cu Papa în adoraţie euharistică. Am avut o adeziune masivă la această iniţiativă, care s-a extins dincolo de catedrale şi a implicat întregi Conferinţe Episcopale, parohii, congregaţii călugăreşti, în special mănăstiri de clauzură, şi asociaţii”

Diecezele şi Eparhiile catolice din întreaga lume se vor sincroniza cu Piaţa San Pietro şi se vor ruga la intenţiile propuse de Papa. Prima este: “Pentru Biserica răspândită în toată lumea şi astăzi adunată în semn de unitate în adorarea Preasfintei Euharistii. Domnul să o facă mereu supusă faţă de ascultarea Cuvântului Său, pentru a se prezenta în faţa lumii tot ‘mai glorioasă, fără să aibă vreo pată sau rid sau ceva asemănător’ (Efeseni 5,28). Prin vestirea sa fidelă, fie ca să răsune iar Cuvântul care mântuieşte, ca purtător de milostivire şi să provoace o angajare reînnoită în iubire, pentru a oferi sens deplin durerii, suferinţei şi a restitui bucurie şi seninătate”.

A doua intenţie a Papei Francisc este: “Pentru cei care, în diferitele părţi ale lumii, trăiesc suferinţa noilor sclavii şi sunt victime ale războaielor, ale traficului de persoane, ale traficului de droguri şi ale muncii ‘sclave’, pentru copiii şi femeile care îndură orice formă de violenţă. Fie ca strigătul lor tăcut de ajutor să găsească trează Biserica, pentru ca, ţinând privirea îndreptată spre Cristos răstignit, să nu uite pe atâţia fraţi şi surori lăsaţi în voia violenţei. În afară de aceasta, pentru toţi cei care se află în lipsuri economice, mai ales şomerii, bătrânii, imigraţii, cei fără locuinţă, cei închişi şi cei care experimentează marginalizarea. Rugăciunea Bisericii şi lucrarea sa activă de apropiere să le fie întărire şi sprijin în speranţă, forţă şi curaj în apărarea demnităţii persoanei”.

V.S. – DIRMM

Secţiunea: Cluj-Gherla


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1942

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48