Quantcast
Channel: Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1942

Sărbătoarea Familiilor din Eparhia de Cluj-Gherla a avut loc în acest an la Bistrița

$
0
0

Sărbătoarea Eparhială a Familiilor:
rugăciune, întâlnire, aprofundare a vieții de familie și relaxare, în acest an la Bistrița

Sărbătoarea Eparhială a Familiilor, organizată de Departamentului pentru Familie și Viață din cadrul Episcopiei de Cluj-Gherla în colaborare cu Protopopiatul de Bistrița, s-a desfășurat sâmbătă, 17 iunie 2017, într-un centru sportiv, la marginea orașului Bistrița, fiind de față familii din întreaga Eparhie. În mijlocul lor a fost Ierarhul de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, după ce a fost întâmpinat de către Vicarul cu laicii, pr. Ioan Mătieș; pr. protopop Ioan Frișan, gazda evenimentului; și pr. Călin Sechelea, consilier eparhial pentru familie și viață. A fost o zi frumoasă, de întâlnire, în care „familia Bisericii alcătuită din familii este împreună”.

Momentul central a fost Sfânta Liturghie, celebrată de către de PS Florentin și cei în jur de 30 de preoți, pe un altar improvizat, în aer liber, cu răspunsurile liturgice date de corul bisericii Buna Vestire, din Bistrița. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a subliniat, de la început, că „familia este celula fundamentală a Bisericii și a societății”, pentru că „în familie se naște societatea, familia este o mică societate care ajută la creșterea socială. În familie copiii sunt chemați să învețe iubirea, rugăciunea, să învețe, alături de părinții lor, iertarea, răbdarea, ascultarea”. De asemenea, Preasfinția Sa a reamintit faptul că Sfântul Părinte „ne-a oferit un frumos document pentru familii”, Amoris laetitia – invitând familiile să-l studieze.

imagine

„Este o carte care sintetizează multe experiențe de viață, folosiți-o cu bucurie!”, a fost îndemnul, și a citat, în încheiere, un fragment despre iubirea trăită în familie, ca forță a familiei, dar și a Bisericii: „Scopul unitar al căsătoriei este o chemare constantă la creșterea și la aprofundarea acestei iubiri. În unirea lor de iubire, soții experimentează frumusețea paternității și a maternității; împărtășesc proiectele și trudele, dorințele și preocupările; învață grija reciprocă și iertarea reciprocă […]. Frumusețea dăruirii reciproce și gratuite, bucuria pentru viața care se naște și îngrijirea iubitoare a tuturor membrilor, de la cei mici la bătrâni, sunt câteva dintre roadele care fac unic și de neînlocuit răspunsul la vocația familiei. Să fie familia în continuare o binecuvântare, atât pentru Biserică, cât și pentru întreaga societate” (nr. 88).

imagine

Un moment inedit, imediat după celebrarea liturgică, a fost premierea elevilor olimpici din Bistrița, pregătiți de pr. dr. Ilie Arieșan. În aplauzele familiilor lor, 20 de copii cu rezultate la etapele județeană și națională a Olimpiadei de Religie au fost chemați de către pr. protopop Ioan Frișan la PS Florentin care i-a binecuvântat și le-a oferit un semn de prețuire, o diplomă purtând chipul Arhiereului român-unit Iuliu Hossu, model de viață creștină și mărturisitor al credinței.

Programul a mai cuprins cuvântul de învățătură susținut de pr. Călin Sechelea cu tema „Eu și casa mea îl vom sluji pe Domnul” – îndemn la credință în Dumnezeu și la slujire, la a ne pune la dispoziția Domnului. Dar acestea pot fi îndeplinite doar prin iubire, pentru că, „Dumnezeu este iubire”, mai mult, este „iubirea care se jertfește, care poartă păcatele noastre pe Cruce, care sacrifică totul pentru ca nouă să ne fie bine, pentru ca noi să putem găsi drumul spre Casa Tatălui, pentru ca noi să putem ajunge la destinația pentru care ne-a creat de la început, acea fericire pe care o găsim doar în brațele Lui”. În acest context, părintele a îndemnat la iubirea în familie, citând cuvintele Sf. Apostol Pavel din 1Corinteni 13, Imnul Iubirii, cea mai frumoasă „definiție” a iubirii.

imagine

Au urmat, după o pauză de prânz, mărturiile a două familii și apoi, au fost discutate, pe grupuri, aspecte ale vieții de familie, astfel: atelierul cu tema „Cariera și familia”, susținut de Marcela și Marius Crișan; despre „Etapele vieții de cuplu” a vorbit Cristina Sechelea; o altă temă, despre „Cum depășim depresia”, susținută de Ștefania Isăilă, psiholog; atelierul despre „Romantism, cavalerism și căsătorie”, cu Mircea Oltean; s-a vorbit și despre „Maternitate și paternitate responsabilă” cu Andrei și Aliodora Cosmovici. Alt subiect a fost „Banul – servitor sau stăpân?”, cu Teodora și Marcel Aușan; despre „Locul Scripturii în familie” a vorbit pr. Teodor Costin, și tema „Rugăciunea de mijlocire, talantul părinților și al bunicilor” a susținut-o Monica Culea; au dezvoltat subiectul „Rolul socrilor în viața de familie” Cristian și Anamaria Roșu.

Participanții s-au reunit după lucrul pe ateliere, pentru prezentarea concluziilor. La finalul zilei s-a făcut predarea Crucii Familiilor și Episcopul eparhial a înmânat diplome aniversare familiilor care au împlinit în acest an un frumos număr de ani de căsătorie, împreună cu arhiereasca binecuvântare. Sărbătoarea Familiilor Eparhiei de Cluj-Gherla a fost o sărbătoare a întâlnirii, o ieșire în natură, eliberare de grijile cotidiene, și, totodată, rugăciune, împărtășire cu Sfintele Taine, aprofundare a tainelor lui Dumnezeu. A fost ceea ce i-a unit în bucurie pe cei aproximativ 200 de tineri și vârstnici, dar și mici copilași, care au ales să participe, pentru o zi, la o nouă reunire în bucurie a marii familii a Bisericii.

Secţiunea: Cluj-Gherla


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1942

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48