Ordinul „Sf. Vasile cel Mare”, Provincia Sf. Apostoli Petru și Pavel, România și Protopopiatul greco-catolic Beclean organizează, în cadrul „Conferințelor Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla” – serie de expuneri tematice aflată la cea de-a II-a ediție, Sesiunea Icoane bistrițene – Procesul de canonizare al lui Iuliu Hossu și Leon Manu.
Conferințele se vor desfășura vineri 9 iunie 2017, începând cu ora 16.00, la Oratoriul Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Beclean, Str. M. Kogălniceanu nr.21, județul Bistrița-Năsăud.
În program sunt prevăzute comunicări susținute de Pr. Protoegumen Ioan Laurian Daboc Superior Provincial al Ordinului Sfântul Vasile cel Mare, Pr. Dr. Traian Radu Coste-Deak Vicar-judecătoresc al Eparhiei de Cluj-Gherla și Dl. Av. Dr. Ionuț Vida-Simiti.
Momentul de rememorare a istoriei și evocare a exemplului de credință al mărturisitorilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, are loc în contextul Anului Jubiliar al Ordinului Sfântul Vasile cel Mare, declarat cu ocazia celui de-al 400-lea an de la prima sa atestare publică.
Secţiunea: Cluj-Gherla