Quantcast
Channel: Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1942

Sărbătoare a bucuriei – Prima Împărtășanie și aniversare în parohia Baciu-Cordoș

$
0
0

O sărbătoare a bucuriei pentru parohia Baciu-Cordoș a fost duminică, 14 mai 2017, zi în care, avându-l în mijlocul lor pe Episcopul de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, credincioșii și-au aniversat parohul, pe pr. Ioan Pașca, la 10 ani de la hirotonirea preoțească. Totodată, au fost primiți în inima comunității parohiale 8 copilași care, călăuziți de doamna preoteasă, s-au împărtășit pentru prima dată la Sfânta Liturghie în aer liber, în soarele primăverii, în curtea bisericii situate pe o colină înverzită.

Sfânta Liturghie s-a celebrat la masa altarului improvizat, de către PS Florentin asistat de un sobor de preoți, între care pr. Cristian Sabău, protopop de Cluj I, pr. consilier Romulus Silaghi, pr. consilier Marius Cerghizan, preoți clujeni și preoți invitați, între care pr. Andrei Borzași de la Oradea și pr. Gelu Ardelean, protopop de Turda. Răspunsurile liturgice le-au dat studenți ai Seminarului Teologic eparhial din Cluj-Napoca. O participare numeroasă a fost din partea Reuniunii Mariane, foarte activă în această parohie; de asemenea au fost de față primarul localității, autorități locale, enoriașii parohiei.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa s-a adresat în primul rând copiilor care s-au împărtășit pentru prima dată, spunând: „Prima Împărtășanie este un moment esențial din viața creștinului. Este momentul în care sufletul se hrănește direct de la Izvor. Dacă până acum ați fost conduși de către părinți, de către cateheți și de către părintele paroh, de acum înainte voi veți primi în sufletul vostru această apă vie, Sfânta Împărtășanie, care să devină pentru voi izvor de viață veșnică. Este un moment esențial al vieții voastre creștine: după ce ați fost spălați cu apele curățitoare ale Botezului și ați îmbrăcat haina lui Cristos, acum vă veți hrăni cu Cristos pentru a deveni și voi Cristofori – purtători de Cristos în lume”.

Preasfinția Sa a amintit faptul că în 13 mai, cu o zi înainte, Papa Francisc a canonizat doi dintre cei mai tineri sfinți ai Bisericii Catolice, pe Francisco și Jacinta din Portugalia, cei doi copilași dintre cei trei care au văzut-o pe Preasfânta Fecioară Maria, recitind acea pagină care a rămas în istoria Bisericii Catolice ca prima apariție a Preasfintei Fecioare Maria la Fatima și în care cea mai în vârstă dintre vizionari, Lucia, descrie: „Era o Doamnă îmbrăcată toată în alb, mai strălucitoare decât soarele, răspândind o lumină mai limpede și mai intensă decât un pahar de cristal umplut cu apă curată, străbătută de razele celui mai arzător soare. Fața sa, de o frumusețe de nedescris, nu era nici tristă nici bucuroasă ci serioasă, cu un aer de mustrare blândă. Avea mâinile împreunate ca pentru rugăciune, sprijinite pe piept și îndreptate în sus. În mâna dreaptă îi atârna un rozariu. Veșmintele sale păreau făcute în întregime din lumină”.

PS Florentin a îndemnat familiile să îndrepte copiii spre cele sfinte, „ca să putem avea un viitor sigur pentru țara noastră. Puneți-i sub ocrotirea Preasfintei Fecioare Maria de la Fatima și sub ocrotirea copilașilor sfinți Jacinta și Francisco, păstorașii vizionari”. Câteva gânduri a rostit la final părintele paroh, mulțumind Episcopului eparhial și celor care i-au însoțit pașii. A urmat un schimb de daruri: în semn de prețuire și de recunoștință, pr. Ioan a oferit Preasfințitului Florentin un cadou din partea credincioșilor parohiei Baciu – Cordoș, o frumoasă icoană.

PS Florentin a dorit să marcheze cei 10 ani de sfântă slujire ai pr. Ioan oferindu-i Diploma „Sf. Iosif” și medalia cu chipul Sfântului Părinte și cu Bazilica San Pietro din Roma, semn al unirii în credință cu Biserica Romei. A fost alăturat și un semn de amintire, o icoană, „pentru ca să devină și el izvor de apă vie pentru credincioși”. PS Florentin a oferit un rozariu și doamnei preotese Cristina. Copilașii, frumos îmbrăcați în costume populare, cu sufletele luminate de primirea lui Isus din Euharistie, au primit și ei de la Păstorul Eparhiei câte o diplomă de amintire și un cadou cu ocazia momentului solemn al Primei Sfinte Împărtășanii, pentru ei un nou început al drumului credinței.

imagine

imagine

imagine

imagine

Secţiunea: Cluj-Gherla


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1942

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48