Prima întâlnire a tinerilor din Eparhia noastră! Cu câtă nerăbdare am așteptat această zi în care cu adevărat Cel Atotputernic ne-a pregătit lucruri mari! Am așteptat-o cu nerăbdare pentru că așa așteptăm întotdeauna toate întâlnirile noastre, ale tinerilor din Eparhia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” de București. De ce? Pentru că noi ne cunoaștem cu toții după nume, pentru că noi suntem prieteni buni, pentru că suntem toți frați și surori, pentru că ne place să spunem despre noi că suntem turma mică de care vorbește Sfântul evanghelist Luca (Lc 12,32). Și cum ai putea să nu fii nerăbdător să îți îmbrățișezi frații și surorile care au venit tocmai din Pitești, din Focșani, din Brezoi, din Râmnicu Vâlcea, din Câmpina, din Ploiești, din București sau din alte orașe, ca să stați, ca să vă rugați și ca să vă jucați împreună!?!
Cei dintre noi care locuiesc mai departe de capitală ne-am trezit devreme pentru a ajunge la întâlnirea pe care PS Mihai ne-a dat-o, la ora 09:00, în str. Polonă, cu scopul de a ne prezenta Catedrala „Sfântul Vasile cel Mare”, cea mai mică – dar și cea mai cochetă, am dori să adăugăm noi – dintre Catedralele lumii. Ar fi trebuit să nu pierdem prea mult timp aici, înainte de plecarea spre Mănăstirea Fraților Carmelitani Desculți din Ciofliceni, Snagov, locul desfășurării Întâlnirii Tinerilor. Ar fi trebuit, dar pentru că… îmbrățișări peste îmbrățișări, nu mai puteam să nu decalăm cu câteva minute bune programul propus. Și apoi a mai fost și vina șepcilor inscripționate cu logoul întâlnirii noastre și făcute cadou de Preasfințitul, că până să le împărțim, până să ni le aranjăm pe cap, înțelegeți domniile voastre…
Ajunși la mănăstirea din Snagov, după aproape două ore de la energicele îmbrățișări din curtea Catedralei, ne-am putut așeza liniștiți pe scaune pentru a asculta cateheza propusă de dragul părinte Marius Taloș. Acesta ne-a ajutat să conștientizăm valoarea prudenței, dreptății, tăriei și cumpătării, adică a celor patru virtuți cardinale, în viața noastră, a tinerilor. A urmat o scurtă – prea scurtă – pauză și apoi discuțiile în grupuri restrânse, formate din cca. 10 tineri. Pentru aceasta ne-am împărțit în 10 grupuri patronate fiecare de către sfinți precum Jacinta și Francisco, Francisc de Asissi, Padre Pio, Ioan Paul al II-lea sau Tereza de Calcutta, grupuri în care am încercat să aprofundăm temele propuse de părintele Marius.
După atâta efort, nici că putea urma un alt moment mai potrivit decât prânzul, pe care l-am servit, așa cum era de așteptat, într-o liniște deplină, vă puteți imagina și domniile voastre! Apoi, pentru că sala de mese a mănăstirii nu mai suporta „tăcerea” celor peste 100 de voci venite la eveniment, am luat cu asalt spațioasa curte a mănăstirii unde, când printre picăturile de ploaie, când printre razele blânde ale soarelui, cercetașii au organizat jocuri și competiții dintre cele mai nostime și au însemnat crucea tinerilor cu propriul simbol – cel care le amintește singura direcție pe care o au de urmat -, floarea de crin. Toate acestea s-au executat și ele tot într-o liniște deplină, bineînțeles.
După ce ne-am consumat o bună parte din resursele de energie, ne-am putut aduna din nou pentru a urmări concluziile prezentate de fiecare dintre cele 10 grupuri de discuție, apoi am mers în splendida biserică a mănăstirii pentru a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie celebrată de PS Mihai și de preoții prezenți. Bineînțeles, tinerii care au simțit nevoia au avut și prilejul să se spovedească mai înainte. Cântările Sfintei Liturghii au fost conduse de cercetașe și animate pe alocuri de acorduri de chitare. În predica sa, PS Mihai le-a mulțumit tinerilor pentru că au răspuns invitației de fi împreună în această zi și, făcând referire la Sfinții Jacinta și Francisco care tocmai au fost canonizați de Sfântul Părinte, Preasfințitul a evidențiat faptul că a duce o viață sfântă nu ține cont de vârstă, ci de propria alegere de a fi colaboratori liberi ai Celui Atotputernic.
La sfârșitul Sfintei Liturghii am ieșit cu toții în fața bisericii pentru „tradiționalele” fotografii de grup și pentru a înălța spre cer ofranda noastră adusă drept recunoștință pentru această zi, un rozariu făcut din baloane colorate. Onoarea de a duce la capăt această misiune le-a revenit, după cum era de așteptat, celor mai mici dintre participanți. Au urmat apoi nelipsitele îmbrățișări – din nou! – însă, de data acesta, însoțite și de câteva lacrimi. Așa s-a întâmplat mai mereu la sfârșitul timpului pe care l-am petrecut împreună, așa s-a întâmplat și de data aceasta. În definitiv, nu tot așa ar trebui să reacționeze frații și surorile la despărțire?
pr. Victor Ostropel
EpiscopiaBucuresti.ro
Secţiunea: Bucureşti