Quantcast
Channel: Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1942

Apariție editorială: Răgaz și cult, de Josef Pieper

$
0
0

Editura Galaxia Gutenberg a publicat recent cartea „Răgaz și cult” a cunoscutului filosof catolic german Josef Pieper. Cartea de 82 de pagini, format 10.5×20, tradusă din limba germană de Roxana Melnicu, poate fi comandată de pe situl GalaxiaGutenberg.ro la prețul de 12 lei. „Răgaz și cult”, această carte micuță a lui Josef Pieper este una dintre cele mai vechi ale acestui autor, fiind totodată și unul dintre cele mai mari succese ale sale, citim pe situl amintit. Apărută în anul 1948 la editura Kösel, ea ajungea în 1995 la cea de-a noua ediție, ceea ce pledează de la sine pentru necesitatea de a reciti ceastă carte și de a o adapta puțin timpului nostru.

Este una dintre cele aproape 50 de cărți ale lui Josef Pieper, care însumează peste un milion de exemplare publicate și traduse în 15 limbi. Ele au făcut, și mai fac încă, un mare serviciu credinței creștine în spațiul de limbă germană și mult dincolo de acesta. Astfel, Josef Pieper a devenit pentru mulți un maestru de viață și învățătură, de gândire și desigur și de credință sau cel puțin de introducere spre credință. Răgazul, susține Pieper, nu poate trăi și supraviețui în cele din urmă decât din înrădăcinarea lui în cult. Acest lucru se întâmplă mai ales în timpul sărbătorilor: „Sărbătoarea leagă toate cele trei elemente care formează conceptul de răgaz: în primul rând inactivitate și odihnă, în al doilea rând lipsa ostenelii și ușurința, în al treilea rând scoaterea din funcționalitatea cotidiană a muncii. Oricine știe cât de problematic este pentru oamenii acestui timp să sărbătorească. Această dificultate este identică absenței capacității de a avea un răgaz. Motivul pentru care sărbătorile nu sunt reușite este același care explică nereușita răgazurilor.”

„De tabloul clinic al lipsei de odihnă ține și faptul că omul nu se poate ruga. Rugăciunea oferă și ea desprinderea din țesătura cotidianului și deschide accesul la realitățile primordiale. Valul de prospețime resimțit de cel care s-a întors din rugăciune este asemenea unei treziri. Răgaz – somn – rugăciune – contemplare. De aici regula rugăciunii zilnice capătă o nouă importanță.”

imagine

Secţiunea: Cluj-Gherla


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1942